Astazi, Google si-a modificat logoul pentru a-l omagia pe Eadweard J. Muybridge, la implinirea a 182 de ani de la nasterea fotografului.
Noul logo al Google, care ii este dedicat lui Eadweard James Muybridge, infatiseaza mai multe fotografii, realizate alb-negru si color, care surprind un calaret si calul sau. In centrul fotografiilor se afla un buton, care, in momentul in care este apasat, face ca fotografiile sa se miste, iar calul pare ca galopeaza.
Eadweard J. Muybridge (9 aprilie 1830 - 8 mai 1904) a fost un fotograf englez. Este cunoscut pentru inventarea tehnicii fotografiei in miscare, realizata cu ajutorul mai multor aparate de fotografiat. In 1879, Muybridge a inventat propriul aparat care capta miscarea, cunoscut sub denumirea de zoopraxiscop, considerat un precursor al proiectorului de filme.
9 mai 2012
A.I.
editor artline.ro