- Berlin, orasul capitala al Germaniei, este si unul dintre cele mai importante centre din Uniunea Europeana. Totodata Berlin, dupa numarul de locuitori, este cel mai mare oras din Germania si al doilea din Uniunea Europeana.
Berlin, a aparut in inscrierile oficiale in 1244, iar asezarea Collen a fost mentionata pentru prima data intr-un document in anul 1237. Ambele au avut din 1307 o primarie comuna. In secolul 14 Berlinul devine capitala statului Brandenburg, unul din multele state germane ce formau Sfantul Imperiu. Se presupune ca numele Berlin isi are originea in slavul Berl care inseamna mlastina.
Orasul adaposteste aproximativ 3,4 milioane de locuitori. Spre sfarsitul secolului XVII zonele intens populate astazi din apropierea Berlinului erau aproape pustii.
Populatia orasului a crescut intre anii 1648-1709 considerabil, de la 6.000 la 57.000 de locuitori. Aceasta etapa a reprezentat piatra de temelie pentru Berlin, orasul ce avea sa devina una dintre cele mai importante asezari din intreaga lume.
Dialectul din Berlin, putin cunoscut pentru calitatile sale lingvistice speciale, se remarca prin calitati culturale speciale de o valoare foarte mare. De asemenea dialectul berlinezilor a reusit sa dezvolte abilitatea de a comenta unele situatii critice intr-un mod placut, plin de umor, fara cuvinte rautacioase sau jignitoare.
Ajunsi in Berlin trebuie sa vedeti Poarta Brandenburg, cel mai important simbol al Berlinului. Totodata nu trebuie sa ratati nici impozantul Stadion Olimpic al Berlinului.
Stema orasului Berlin este reprezentata de un urs negru. Ursul a fost pentru prima data vazut intr-un document oficial in 1280, insa abia la finele secolului XIX a primit statutul oficial de simbol al orasului Berlin. Inainte de urs, simbolul orasului a fost vulturul.