Ca tot veni vorba despre Orientul Mijlociu, iranienii au protestat energic dupa premiera filmului in cauza, sustinand ca productia al carei subiect il constituie batalia de la Termopile (480 i.Ch.) dintre persanii lui Xerses si grecii condusi de Leonidas, face parte dintr-un razboi psihologic initiat de administratia de la Casa Alba. Nu stim daca producatorii de la Warner Bros. au angajat-o pe Condoleeza Rice pe post de consilier, dar suntem foarte siguri ca spartanul Leonidas nu a facut scoala la West Point. Mai bine sa revenim la ovinele noastre si sa vedem ce ne asteapta in acest sfarsit de saptamana.
CONCERTE. Ne asteapta Ateneul Roman cu un concert extraordinar sustinut de violonistul Nicolas Koeckert, impreuna cu orchestra simfonica si corul Filarmonicii "George Enescu". In program: Debussy, Ceaikovski si Giusseppe Verdi (pentru "baietii destepti" facem precizarea ca cei trei nu vor fi prezenti pe scena Ateneului, din motive obiective; doar compozitiile lor vor gadila, intr-un mod placut, vorba lui Nenea Iancu urechile celor prezenti).
CINEMATOGRAFE. Nici la capitolul asta nu stam rau. Daca doriti sa vedeti de ce a confiscat anul acesta Helen Mirren statueta Academiei Americane de Film, rezervati-va 97 de minute pentru "Regina". Filmul este programat la Cityplex de vineri pana duminica (18.00 / 20.00), sau la Hollywood Multiplex vineri si sambata (18.00 / 20.30), dar si la Movieplex Cinema Plaza Romania (vineri, sambata, duminica 19.30 / 21.30). "Steaguri pline de glorie" ("Flags of our fathers"), este o alta premiera cinematografica prezenta pe ecrane in acest week-end. Luptele din Pacific in timpul celui de-al doilea razboi mondial, mai exact "episodul" Iwo-Jima, revin pe marele ecran, de data asta in viziunea unui alt oscarizat - Clint Eastwood. Cum productia este semnata si de Steven Spielberg (printre altii...), credem ca nu ar strica sa treceti pe la Hollywood Multiplex (de vineri pana duminica 18.15 / 23.00) sau pe la Movieplex Cinema Plaza (19.00 / 22.00).
TEATRU. In cazul in care ati intrat deja in posesia biletelor pentru spectacolul "Nepotu", programat vineri la ora 18.30 la sala mare a Teatrului de Comedie, veti avea placerea sa o vedeti pe "matusa" Tamara Buciuceanu intr-un rol de zile mari. Horatiu Malaele semneaza regia, George Marcu muzica, iar Seban Pavlu ii da replica indragitei actrite pe care am dori sa o vedem cat mai des pe scenele teatrelor bucurestene, sau macar pe ecranele televizoarelor.
TV. Sunteti prea obositi? Nici o problema. Arestati telecomanda si dati pe TVR 1, vineri seara, pentru a putea urmari de la ora 23.20 "Ultimele zile ale lui Hitler" ("Der Untergang"). Daca nu, atunci butonati pana ce vedeti ca apare sigla Antenei 1, unde va asteapta "Vampirii desertului". In cazul in care va pierdeti rabdarea pana apar vampirii, sariti direct la Prima TV, unde Ernest pica la mijloc (ca de obicei...) intre Mita Baston si Didina Mazu. Asa este, ati ghicit, despre "Tradati in dragoste" este vorba. Dupa scandalul tip mahala levantina (22.00), va asteapta scandalul tip mahala de Hong Kong (23.00), tot la Prima. Si ca sa va treaca pofta de mancare, B1 TV va ofera "Sobolanii". Rozatoarele cu pricina ataca ce a mai ramas din New York, timp de 84 de minute. Parca tot mai bine ar fi sa urmariti "Strainul din patul meu", cu Armand Assante (Hallmark 24.00).
Sambata. Atentie microbisti! Brazilianul Elton debuteaza in meciul Steaua / FC Arges, partida pe care o puteti urmari, cu incepere de la ora 20.45, la Antena 1. Daca nici de data aceasta MM Stoica nu o nimereste in materie de transferuri, este posibil ca Mittal Steel sa aibe un nou angajat din toamna acestui an. Dar mai bine sa ii lasam pe francezi sa se ocupe de scenarii, nu de alta dar "Rauri de purpura", programat dupa meci tot la Antena 1, demonstreaza ca in materie de scriitura baietii din patria lui Voltaire nu sunt cu nimic mai prejos decat colegii lor de pe alte meleaguri. Ca sa nu mai vorbim despre distributia ce ii cuprinde printre altii pe Jean Reno si Vincent Cassel. Nici cu "Fii pe faza" ("Eat the peach", filmul serii la Pro Cinema, nu ne este rusine. O comedie in cel mai pur stil britanic, productie 1986, "Fii pe faza" va asteapta la ora 21.30. Asta daca nu cumva doriti sa vedeti cum explodeaza Soarele in "Supernova" (Hallmark 20.00). Cireasa de pe tort o gasiti la Viasat Explorer, unde veti afla cum se fac banii (pe bune!). Banii albi. Asa ca va recomandam documentarul "Fabrica de bani" (21.00).
Duminica. Decat sa va pierdeti vremea cu omniprezentul (de la un timp incoace...) Jackie Chan, reincarcat la Antena 1 la miezul noptii ("Un detectiv afemeiat"), mai bine urmariti-l pe Catalin Stefanescu de la 22.10 pe TVR 1. Garantat 100%! Bineinteles, dupa "Cronica carcotasilor" (reluare Prima TV / 16.00). Nu va lasati sotiile sau prietenele sa se uite "IrinabyMonicaColumbeanu", ca s-ar putea sa le vina oarece idei in materie de cumparaturi. In rest, toate bune. Nu va pierdeti vremea cu "Viata lui Bruce Lee" (Prima TV 22.00), ca o sa ramaneti cu mai multe intrebari decat raspunsuri. Pacat de banii pe care i-au alocat producatorii acestei tentative de film biografic, "care este". TVR Cultural va ofera un film mult mai interesant, de la orele 23.00 trecute fix "Scena la malul marii" (Japonia 1992). Intre Hong Kong si Tokio distanta este mult mai mare decat o arata harta. Nici noi nu ne simtim prea bine... Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar in conditiile Comunicatului CRP din 04/10/2005 sau printr-un printr-un acord comercial cu SC Editura Intact SRL In atentia forumistilor! Redactia precizeaza ca anunturile sale catre cititorii editiei digitale a JN vor avea un caracter de sine statator, identificabil, si nu vor avea niciodata forma unui simplu comentariu adaugat unui anumit articol. Necenzurand schimbul dvs. de idei pe tema articolelor JN, modul de exprimare ramanand la latitudinea fiecaruia, avertizam utilizatorii ce vor mai face declaratii in numele redactiei ca li se va restrictiona accesul pe siteul JN (inclusiv pe clasa de IP).