A treia editie a B-EST International Film Festival B-EST IFF va avea loc la Bucuresti in perioada 14 - 21 aprilie 2007. Cea mai importanta competitie din cadrul festivalului este dedicata filmelor artistice de lung metraj.
Regizorul si scenaristul belgian Gerard Corbiau, a carui cariera cinematografica internationala se intinde pe parcursul a 20 de ani, va face parte din juriul competitiei de lungmetraj.
De-a lungul carierei sale, Gerard Corbiau a avut numeroase nominalizari internationale - Oscar pentru Cel mai Bun Film Strain, Globul de Aur sau Premiile Cesars. Gerard Corbiau s-a nascut la Bruxelles in 1941. In 1968, isi incepe cariera de documentarist la RTBF si realizeaza aproximativ 50 de filme pentru unele dintre cele mai populare emisiuni ale televiziunii nationale belgiene.
In 1987 debuteaza cu primul film de cinema Le Maitre de Musique care e nominalizat la Oscar, si inscrie cu aceasta ocazie scoala de film belgiana in agenda cinematografica internationala. Datorita succesului dobandit, regizeaza L?Annee de l?Eveil (1990), urmat de Farinelli (1994); filmul primeste Globul de Aur pentru cel mai bun film strain, fiind la randul sau nominalizat la Oscar.
Le Roi danse, realizat in 2000, este nominalizat de trei ori la premiile Cesars. In 2002, semneaza pentru televiziune Saint Germain ou la Negociation, care avut premiera la Festivalul de Literatura si Cinema de la Monte Carlo. Cea mai recenta productie a sa, Jose van Dam, 25 ans apres, prezinta un portret filmat al bunului sau prieten, artistul Jose van Dame.
In cadrul B-EST International Film Festival, Gerard Corbiau va prezenta publicului bucurestean filmele Le Maitre de Musique si Jose van Dam, 25 ans apres, in cadrul sectiunii speciale Al 7-lea Univers.
Alaturi de Gerard Corbiau, in juriul competitiei de lungmetraj al B-EST International Film Festival, mai fac parte importanti oameni de cinema de renume international: Martin J Blaney, jurnalist pentru Screen International, actrita Oana Pellea, Ludmila Cvikova, selectioner al Festivalului International de Film de la Rotterdam, actorul si regizorul Florin Piersic jr, unul dintre cei mai puternici animatori ai filmului independent romanesc.
Potrivit site-ului festivalului, organizatorii celei de a 3-a editii B-EST IFF va propun: proiectii de filme, retrospective ale cineastilor cunoscuti, scoli de film, evenimente outdoor si spectacole, master classes, intalniri cu producatori, regizori si scenaristi.
Productiile cinematografice ce intra in competitie la acesta editie a festivalului sunt sunt clasificate in trei categorii: lungmetraj, documentare si scurt metraj. Festivalul mai cuprinde alte doua sectiuni speciale Al 7-lea Univers si Russian Cut.
Premiile acordate in cadrul festivalului:
- Trofeul B-EST IFF - 10.000 euro
- Cel mai bun Documentar - 5.000 euro
- Cel mai bun Scurtmetraj - 3.000 euro
- Premiul Publicului online - 1.000 euro
- Premiul Studentilor pentru cel mai bun Lungmetraj - 1.000 euro
Potrivit organizatorilor, Festivalul International de Film de la Bucuresti isi propune sa devina un eveniment de referinta care doreste sa incurajeze productia independenta contemporana de cultura si arta.
Mai multe informatii despre invitatii B-EST International Film Festival 2007 puteti gasi pe pagina de web a festivalului: http://b-estfilmfest.com/.