Francois Pascal Simon Gerard (4 mai 1770 - 11 ianuarie 1837), pictor si ilustrator francez neoclasic.
A fost unul dintre cei mai valorosi elevi ai lui Jacques-Louis David (1748-1825) de la sfarsitul secolului XVIII. Si-a petrecut o buna parte a copilariei la Roma, unde s-a nascut. S-a dovedit inca de foarte tanar un artist foarte talentat si in egala masura un pasionat de arta si muzica Italiei, pasiune care nu se va stinge niciodata. In 1782 intreaga familie a revenit la Paris, unde, datorita relatiilor tatalui, Gerard a fost admis la Pension du Roi, o mica scoala pentru tinerii artisti, fondata de Marchizul de Marigny. Peste 18 luni Gerard a inceput sa lucreze in atelierul sculptorului Augustin Pajou, unde a ramas pentru urmatorii doi ani, inainte de a se muta in cel al pictorului Nicolas-Guy Brenet. Din 1786 a devenit elevul lui David si in scurt timp era preferatul maestrului sau.
Cunoscut mai ales ca portretist, Gerard a continuat stilul si traditia lui David in primele decenii ale secolului XIX. A obtinut premiul al doilea la Prix de Rome in 1789, dar nu a mai participat la alte editii ale concursului. In timpul Revolutiei s-a intretinut realizand ilustratii pentru volumele publicate la editura Fratilor Didot. A participat la editiile din 1791 si 1793 ale Salonului Oficial, dar adevaratul succes a venit odata cu editia din 1795. Napoleon i-a confirmat celebritatea, comandandu-i. mai multe tablouri si decoratiuni pentru casa din Malmaison. Ulterior Gerard a realizat mai multe compozitii cu subiect istoric, de mari dimensiuni, intre care si "Batalia de la Austerlitz din 1810". A continuat sa primeasca astfel de comenzi, fiind un artist foarte apreciat si admirat. A lucrat pana la moartea sa, din 1837, desi dupa 1830 calitatea tablourilor sale a scazut foarte mult.