Georgia este situata intr-un mediu in principal alpin, intre latitudinile nordice 41 si 46 grade. Marginita de Federatia Rusa la nord, de Azerbaijan la est, de Armenia si Turcia la sud si la vest de Marea Neagra, Georgia a adoptat crestinismul in secolul IV sub influenta Bizantului.
Si-a mentinut integritatea in perioade dificile, iar in secolele X-XII a reusit sa faca fata invaziilor arabe, mongole, turce. Este de fapt o perioada numita in istoria Georgiei, era de aur. O istorie brava datorata regelui David Agmashenebeli ( David Ziditorul ) (1089 – 1125 ) si nepoatei sale regina Tamar ( 1184-1213). Insa Rusia incepe din anul 1801 si pina in 1917 un proces de anexare a Georgiei. In 1921 devine parte a Uniunii Sovietice.
In timpul lui Brejnev, Georgia inregistreaza un notabil succes, acela ca limba georgiana este declarata limba oficiala a statului georgian, iar anul 1989 a fost un moment de rascruce pentru Georgia, cand s-a produs separarea completa de Uniunea Sovietica.
Georgia este o tara cu un peisaj minunat si o istorie bogata si aici incepe Europa. Una dintre cele mai frumoase si speciale regiuni ale Georgiei este Khevsureti, situata in nordul Muntilor Caucaz, numita Tara Scutierilor negri.
Regiunea este bogata in traditii foarte vechi si cei ce locuiesc aici par a fi diferiti de poporul caucazian. O populatie izolata datorita reliefului greu accesibil, ce si-a pastrat traditiile ancestrale. Ei sunt urmasii bravilor luptatori pe care arabii ii numeau scutierii negri.
Hainele lor populare au decoratiuni cu cruci si sunt istorici care considera ca stramosii locuitorilor acestei zone au luptat in cruciade.
Mitologia lor s-a pastrat, este bogata si spune ca Zeii lor au coborat din ceruri pe coloane inspumate. In Khevsureti sunt multe locuri sacre, locuri vizitate o data pe an de localnici, unde acestia se inchina Zeilor si astazi in secolul XXI.
Georgia, un amestec fabulos intre traditie si modernitate, are o capitala ea insasi un amestec intre nou si vechi, intre Orient si Occident. Denumirea orasului Tbilisi provine de la cuvantul georgian tbili ce inseamna cald, pentru ca in zona centrala a orasului vechi sunt multe izvoare sulfuroase.
In apropierea izvoarelor se ridica o moschee si tot aici se zaresc zidurile Cetatii Narikala, cetate ce ofera o panorama minunata asupra orasului. Cetatea dateaza din secolul IV, apartinea atunci persilor si in secolul VIII a fost cucerita de arabi, fiind detinuta apoi de georgieni.
Cetatea Narikala este un obiectiv major al orasului Tbilisi. A fost avariata in urma unei explozii in 1827 si a fost ulterior renovata.
imagini :
photobucket.com
wikipedia.org