Cea de-a treia editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul, care se va desfasura la Sfantu Gheorghe intre 14 si 18 august, organizeaza in premiera un concurs national de scenarii, la care vor fi premiate un scenariu de lungmetraj (cu 1000 USD) si unul de scurtmetraj (cu 500 USD). Juriul condus de selectionerul festivalului, Alex Leo Serban, din care mai fac parte Miruna Berescu, directorul festivalului, si Sorin Marin, presedintele Fundatiei Anonimul, a ales din cele 33 de scenarii de lungmetraj si din cele 74 de scurtmetraj inscrise urmatorii finalisti: Alex Molico - "Offside Story", Marius Tabacu - "Targul" si Augustin Cupsa - "Oh, Johnny, oh" (la lungmetraj), respectiv Florin Lazarescu - "Poveste de Craciun", Razvan Cucui, Andrei Gruszniczki - "Cronica unei morti amanate", Adina Popescu, Iulian Manuel Ghervas - "Noutati despre Eduard" (la scurtmetraj).
Festivalul e pus in acest an sub semnul "Generatiei asteptate...", ceea ce inseamna ca proiectiile filmelor romanesti premiate la festivaluri vor fi insotite de discutii si dezbateri cu autorii, iar acestia vor constitui invitatul de onoare al festivalului. Sectiunea competitiva destinata documentarelor va fi inlocuita cu cea a scurtmetrajelor de animatie, adaugandu-se competitiei filmelor de lungmetraj si celei de scurtmetraj fictiune. Intre 5 si 11 august va avea loc retrospectiva editiei de anul trecut, iar cele mai bune filme ale editiei a III-a vor fi reluate intre 6 si 8 octombrie la cinematograful Studio din Bucuresti.