Dupa o lunga perioada de transformari si modernizari, Galeria „Artis“ din Slatina a Muzeului Judetean a fost inaugurata, ieri, prin doua evenimente plastice: expozitia de pictura „Poteci europene“, semnata Nicolae Truta, si expozitia de sculptura intitulata „Geneza“, sub semnatura lui Emilian Nutu. Cei doi artisti s-au bucurat de prezenta unui numeros public, asigurat in majoritate de oameni avizati in artele plastice, pictori, scriitori si colectionari locali. Despre frumoasa sala de expozitii, despre cei doi expozanti si despre lucrarile lor a vorbit, printre altii, criticul de arta Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Arta din Craiova. Caricaturistul Gabriel Bratu (Craiova), pictorii Lucian Rogneanu (Craiova), Marcel Dutu, Catalin Podoleanu, Traian Zorzoliu, Gheorghe Diaconu sunt doar cateva nume de artisti care n-au ratat evenimentul. In schimb, cu toate ca au fost invitate de directorul Muzeului, Laurentiu Gutica, autoritatile judetului n-au gasit timp pentru o astfel de manifestare.
Modernizarea Galeriei „Artis“ a costat bugetul judetului peste un miliard de lei vechi.
Sursa: Gazeta de Olt