Totodata, Gala OCC va cuprinde momente artistice din cele mai indragite productii ale ultimelor trei stagiuni ale Operei Comice pentru Copii. Astfel, publicul va avea ocazia sa-i aplaude pe protagonistii din operele Hänsel si Gretel”, “Flautul Fermecat”, “Rapirea din Serai” si “Don Pasquale” si din baletele “Fetita cu Chibrituri”, “Jack si Vrejul de Fasole” si “Spargatorul de Nuci”, alaturi de Orchestra Operei Comice pentru Copii, dirijata de Gheorghe Iliuta.
A doua zi dupa Gala, pe 29 aprilie, de la ora 10:00, copiii si parintii sunt asteptati la o noua premiera a Operei Comice pentru Copii, in Salonul Mozart: opera “Directorul de Teatru”, de W.A. Mozart, in regia maestrului Cristian Mihailescu. Spectacolul original este destul scurt, insa regizorul roman a venit cu o serie de completari ingenioase, care vor prelungi bucuria spectatorilor. Personajul central este un impresar, “Der Schauspieldirektor”, care, asistat de Buffo - cantaretul comic, organizeaza auditii pentru alcatuirea unei trupe de opera. Regizorul Cristian Mihailescu introduce in acest casting plin de batai de cap si personaje extrem de cunoscute din alte opere celebre ale lui Mozart. Astfel, avem ocazia sa-i ascultam la auditii pe Susanna si Marcellina din “Nunta lui Figaro”, pe Monostatos, Papageno si Papagena din “Flautul Fermecat”, dar si pe Pedrillo din “Rapirea din Serai”.
Pana la finalul acestei stagiuni, Opera Comica pentru Copii pregateste alte spectacole in premiera: “Concert-lectie de Harpa”, “Concert-lectie de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lectie de Vioara si Pian”, (la Salonul Mozart) si “Harap Alb” (la Sala UnderGrant).