Intamplator, in prima seara oaspetele turc si mezzosoprana Ecaterina Tutu au fost impozanti scenic, cu voci enorme, publicul avand astfel prilejul sa compare doua versiuni foarte diferite; am reascultat cu placere glasul splendid al solistei ONB care, intr-o certa revenire de forma, a demonstrat inca o data ca este deopotriva artista, reusind sa creeze momente dramatice sau insinuante adecvate structurii personajului Dalila. Personajul Batranului evreu a fost intrupat succesiv de Pompeiu Harasteanu -aducand caldura, siguranta si interiorizarea ceruta de partitura -, apoi de Horia Sandu, mai agresiv si monocolor ca expresie, in Marele Preot am regasit duritatea aspra (si... nu e pleonasm!) a baritonului Stefan Ignat, etaland prioritar amploarea vocala, "ingrosand" oarecum datele scenice, apoi am remarcat cu placere si surprindere ca Eugen Secobeanu (de la Cluj) este foarte adecvat personajului, avand un timbru calitativ, "intunecat", metalic, dar si incisivitate. In Abimeleh au aparut Mihnea Lamatic, respectiv Octavian Vlaicu (de la Opera din Timisoara) pe care sincer l-am preferat si pentru frumusetea timbrala, si pentru maniera de cant, Daniel Filipescu si Florin Simionca au sustinut, alternativ, rolul Filisteanului II, iar Lucian Corchis a fost Primul Filistean si Teodor Ilincai - Solul.
Extrem de solicitat, corul (pregatit ca de obicei de maestrul Stelian Olariu) a sunat superb (intrarile gresite sau cele cateva "prelungiri" trecand aproape neobservate), orchestra a avut, de asemenea, o seara fasta, cu interventii solistice corecte, corpul de balet a rezolvat coregrafia imaginata de Francisc Valkay cu acuratete, dar mecanic, fara urma de implicare un fel de gimnastica artistica -, pasul, atitudinea scenica ramanand departe de ABC-ul unui balerin autentic, desi s-au straduit, asemeni solistilor Bianca Fota, Vlad Ilcenco, Monica Balarie, Alina Oprescu, sa fie convingatori, iar dirijorul Iurie Florea - foarte activ in ultima vreme - a condus cu gestica sa ferma, precisa, intreg ansamblul.
Un spectacol pus la punct cu minutie, cantat curat sau chiar frumos, dar lipsit de incarcatura emotionala, traire ardenta, tensiune dramatica, anvergura, astfel incat publicul nu a fost realmente captat, dovada fiind si faptul ca nu s-a aplaudat nici macar o arie sau un cor. Dar sunt aspecte despre care am mai scris, pentru ca "a munci" nu este egal cu "a te investi" in interpretare, detasarea si "prezenta la serviciu" fiind remarcate adesea in reprezentatiile ONB unde, totusi, se incearca o ridicare a nivelului artistic, dar daca singurul rezultat, in urma unei critici, este... supararea pe cel care indrazneste sa spuna"ceva" (pentru ca la ONB, toti sunt "maestri", toti se cred minunati, superiori si deci... numai de lauda), efortul e inutil. Si e pacat, pentru ca potential si bune intentii exista.
Nu am inteles nici de ce parte dintre titluri sunt notate in original, parte in limba romana, nici de ce despre toti oaspetii din strainatate aflam ca... au cantat pe toate marile scene ale lumii (ceea ce este departe de adevar si evident nu tot ce scriu ei... despre ei pe site corespunde realitatii), dar pentru o clipa am crezut ca in acea seara... va veni Mos Craciun, pentru ca pe "distributia-fluturas" scria... 24 decembrie, desi ne aflam in 24 noiembrie (data notata corect in interior - de ce data apare de doua ori pe un program, nu prea inteleg). Trecand peste asemenea "surprize", se cuvine apreciat efortul teatrului de a oferi melomanilor productii atractive - reusita depinde insa de interesul pe care si-l dau interpretii.
