Operele prezentate in cadrul expozitiei - istoricii cred ca o parte din cele realizate de artist pe continentul american au fost pierdute - au fost ulterior oferite regelui Ludovic XIV in 1679. Pictorul olandez Frans Post a lucrat in Brazilia intre 1637-1640, realizand mai multe peisaje incredibile infatisand o lume noua si stranie, necunoscuta Lumii Vechi. Tablourile au fost terminate ulterior in Olanda, fiind oferite 40 de ani mai tarziu lui Ludovic XIV. Lucrarile au fost restaurate, selectate si pregatite pret de zece ani de catre Pedro si Bia Correa do Lago. Acestia au reusit sa identifice si sa aduca 31 de picturi si gravuri, gasite in intreaga lume.
Cand Johan Maurits of Nassau-Siegen (1604-1679) a fost numit in 1636 guvernator-general al teritoriilor olandeze din Brazilia, acesta a calatorit in nord-estul tarii, insotit de soldati, ofiteri, oameni de stiinta si artisti, intre care si pictorul Frans Post. Sarcina acestuia era de a reda in tablourile sale proprietatile olandeze din Brazilia, precum si centrul vital, colonia de la Recife, cladirile acesteia, anumite evenimente, in special batalii.
Aceste panze trebuiau sa ofere informatii topografii precise, in lipsa altor surse, dar urmau sa fie folosite si pentru decorarea locuintei guvernatorului-general, aflata in Pernambuco. Post a realizat aici, potrivit mai multor surse, 18 tablouri, pe care le-a adus cu sine la intoarcerea in Olanda.
Ulterior, a folosit aceste tablouri ca sursa de inspiratie pentru gravurile pentru o carte scrisa de Caspar Barlaeus, in care era descrisa perioada in care Johan Maurits fusese guvernator. Tablourile si cartea au fost incluse intr-un lot de obiecte braziliene oferite in 1679 lui Ludovic XIV de fostul guvernator. Tablourile prezentate sunt primele peisaje realizate in Lumea Noua de catre un artist european. Opt dintre aceste lucrari fac parte din colectia permanenta a muzeului si sunt chiar centrul de atractie al expozitiei. Desi doar patru din celelalte panze ale seriei au fost deocamdata identificate, sunt expuse in completare numeroase lucrari de Frans Post, de la gravuri la guase. In total, in expozitie sunt incluse 40 de lucrari : sapte peisaje, regasite de curand, realizate in Brazilia, patru dintre ele aflandu-se in colectia Louvre, una adusa de la Haga si alte doua imprumutate din colectii particulare ; 18 gravuri realizate in 1645 de Frans Post, avand ca sursa de inspiratie tablourile artistului ; sase tablouri din cele realizate de artist la intoarcerea in Olanda. In secolul XVIII, un pictor amator pe nume Thiery a realizat mai multe guase, copii ale tablourilor oferite lui Ludovic XIV, pastrate astazi la Biblioteca Nationala a Frantei. Si acestea au fost expuse in cadrul expozitiei, pentru a reliefa impactul pe care l-a avut Frans Post prin lucrarile sale de pionierat.
29-10-2005
Foto : Frans Post, "View of a plantation in Brazil"