Incepem astazi sa publicam, in fiecare sambata, fragmente din jurnalul lui F. M. Dostoievski, intitulat "Jurnal de scriitor", aparut la Polirom in trei volume. Volumul intai, din care redam urmatoarele fragmente, vorbeste de experienta sa de ziarist si de concesiile pe care un scriitor trebuie sa le faca stilului jurnalistic. Dostoievski este ironic si autoironic, spunand ca a scrie confuz pentru un ziar este un merit.
"In China as fi scris excelent; la noi e cu mult mai greu. Acolo totul este prevazut si reglementat pentru o mie de ani; la noi, insa, totul e cu fundul in sus pentru o mie de ani. Acolo chiar si fara sa vreau as fi scris pe inteles; asa ca stiu cine m-ar mai fi citit. La noi, ca sa te faci citit, e chiar de dorit sa scrii confuz.
Numai in "Moskovskie vedomosti" (Monitorul de Moscova) editorialele se scriu pe o jumatate de coloana si - uimitor - sunt pe inteles; de fapt, numai daca apartin condeiului stiut. La "Golos" (Glasul) se scriu pe opt, zece, douasprezece si chiar treisprezece coloane. Prin urmare, iata cate coloane trebuie sa consumi ca sa te faci respectat!
La noi a vorbi cu altii e o stiinta; adica, la prima vedere, ar fi la fel ca in China; ca si acolo, exista si la noi cateva procedee simplificate si pur stiintifice. De pilda, mai inainte, cuvintele "nu inteleg nimic" nu semnificau decat prostia celui care le rostea, pe cand acum ii confera o mare onoare.
E de-ajuns sa rostesti cu franchete si mandrie: "Nu inteleg religia, habar n-am de Rusia, arta mi-e absolut necunoscuta" si imediat te situezi la o inaltime considerabila. Si este foarte avantajos, daca intr-adevar nu intelegi nimic.
Insa acest procedeu simplificat nu demonstreaza nimic. (...) De fapt, si a sta pe ganduri in timpurile noastre e aproape imposibil, gandirea e scumpa. Ce-i drept, se cumpara idei de-a gata. Se vand pretutindeni, chiar pe gratis. (...)
Ce-i drept e drept: daca nimeni nu vrea sa gandeasca, s-ar parea ca literatului rus ii e cu atat mai usor. Da, ii e intr-adevar mai usor; si vai de capul literatului si editorului care gandesc in timpul nostru. Dar si mai vai e de cel care ar vrea sa invete si sa inteleaga; si mai rau este de cel care isi anunta sincer aceste intentii; si daca declara ca a si inteles un pic si ca doreste sa-si exprime ideea, este parasit imediat de toata lumea.
Nu-i mai ramane altceva de facut decat sa caute un omulet potrivit sau chiar sa-l angajeze, ca sa aiba cu cine face conversatie; poate sa editeze si o revista numai pentru acesta. Situatia e dezgustatoare, caci e ca si cum ai vorbi singur si ai edita o revista pentru propria ta placere."
