F.M. Dostoievski pune in discutie, in jurnalul sau, omniprezenta minciunii la toate nivelurile societatii ruse si mecanismele ei.
"De ce la noi mint toti, toti pana la unul? Sunt convins ca voi fi imediat oprit si mi se va striga: "Eh, ce neghiobie, nici pe departe nu minte toata lumea!" (...) Sunt acum convins de faptul ca toti mint pe capete.
(...) Nu demult, m-a fulgerat ideea ca la noi, in Rusia, in sanul claselor intelectuale, e imposibila existenta unui om care nu minte. Asta tocmai pentru ca la noi sunt in stare sa minta chiar oamenii cu desavarsire cinstiti. Sunt convins ca la alte natiuni, in marea lor majoritate, mint doar ticalosii; mint dintr-un interes practic, adica in scopuri de-a dreptul criminale.
La noi, cei mai multi mint din ospitalitate. Vor sa-i produca o impresie estetica ascultatorului, sa-i faca o placere, si atunci mint, chiar, ca sa zicem asa, jertfindu-se de dragul celui care asculta. Stiu ca mincinosul rus minte la tot pasul fara sa-si dea catusi de putin seama ca minte, incat e posibil ca nici sa nu-si observe minciuna. (...)
Si totusi, aceste minciuni, cu toata inocenta lor, sugereaza cateva dintre trasaturile noastre principale (...), intotdeauna adevarul ni se pare ceva foarte plictisitor si prozaic, insuficient de poetic, prea obisnuit si astfel, evitandu-l permanent, am ajuns sa facem din el unul din lucrurile cele mai neobisnuite si rare din lumea noastra ruseasca.(...)
Al doilea lucru pe care il sugereaza minciuna (...) este ca ne jenam de noi insine. Ce-i drept, fiecare dintre noi are o jena aproape innascuta pentru sinele sau si pentru propria-i persoana si, aflandu-se intr-o societate, toti rusii se straduiesc sa se puna cu orice pret, imediat, in alta lumina (...)"
