Important oras brazilian cu peste 3.4 milioane de locuitori, cu iesire la Oceanul Atlantic - este unul dintre cele mai mari porturi ale tarii - Fortaleza atrage in fiecare an destul de multi turisti, care vin aici mai ales pentru plaje, dar si pentru restaurante si conditiile excelente de cazare. Orasul nu duce lipsa nici de cateva monumente. Obiective istorice si muzee interesante, aici gasindu-se si numeroase magazine de artizanat, cuj produse si suveniruri atragatoare, la preturi accesibile. Cei care vin aici pentru prima oara trebuie sa viziteze catedrala, piata centrala, fortareata, se pot plimba pe strazile vechiului oras, in cartierele istorice, pot vedea colectiile muzeelor si galeriilor.
Cei care vin pentru plajele din Fortaleza nu vor fi cu siguranta dezamagiti, cele mai bune gasindu-se la est de oras. Praia de Iracema sau Praia do Futuro sunt doua optiuni interesante, mai ales pentru cei mai boemi, care pot veni si noaptea aici pentru una dintre numeroasele petreceri.
Obiective :
Fortareata Nossa Senhora da Assuncao : monument istoric si simbol al orasului, proteja in trecut asezarea de atacuri, astazi este vizitata mai ales de cei interesati de vechea istorie a locurilor. Refacuta si bine intretinuta, merita cateva ore.
Mercado Central : mai mult decat o simpla piata centrala, este loc de intalnire si promenada si mai ales un loc simbolic in istoria orasului, legat de unele dintre cele mai importante evenimente.
Catedrala : splendid exemplu de stil in care traditiile europene si puternicele influente locale se amesteca, acest lacas de rugaciune este o opera de arta arhitecturala religioasa de invidiat, dar si un loc foarte drag credinciosilor. In permanenta veti gasi catedrala din Fortaleza aglomerata, iar in interior puteti admira picturile, statuile, obiecte de cult, minutioasele decoratiuni.
Palacio da Luz : ridicata la sfarsitul secolului XVIII, vasta cladire a fost achizitionata de Guvernul Imperial in 1814, iar astazi gazduieste Academia Cearense de Letras, cu vasta sa biblioteca, numarand peste 15.000 de volume, una dintre cele mai mari din America de Sud.
Teatro Jose de Alencar : constructia teatrului a fost terminata in 1910, iar astazi acesta este unul dintre cele mai importante obiective culturale, un amestec surprinzator de echilibrat de linii clasice si Art Nouveau. Astazi gazduieste periodic diverse evenimente culturale, de la spectacole de teatru si muzica la simpozioane si reuniuni.
Centro Dragao do Mar de Arte e Cultura : centru cultural modern, in interiorul complexului gasindu-se muzee, sali de cinema, teatre, galerii de arta, un planetariu, totul reunit intr-un ansamblu arhitectural futurist, dar intr-o surprinzatoare armonie cu cladirile din jur. In imprejurimi veti gasi numeroase baruri si restaurante de calitate, precum si ateliere ale artizanilor.
Memorial da Cultura Cearense : muzeu dedicat culturii populare regionale, cu toate formele ei, de la muzica si dans la ritualuri, unelte, arta populara si legende. Saptamanal, maestrii de capoeira dau lectii gratuit celor interesati.
Museu de Arte e Cultura Popular : un muzeu similar este cel al artei si culturii populare, remarcabil prin colectia bogata de obiecte de artizanat si unelte, pana la papusi, sculptura, razboaie de tesut.
Foto : fortalezabeaches.com ; taspr.com
Septembrie 2008