Man Booker Prize, infiintat in 1968, este unul din cele mai prestigioase premii literare din lume. El se acorda anual pentru un roman scris in limba engleza de un scriitor din Marea Britanie, Irlanda sau Commonwealth. Neoficial, este considerat un premiu mai important si mai liber de criterii extraliterare de selectie decat Nobelul.
Kiran Desai (35 de ani - cea mai tanara femeie laureata a acestui premiu) este fiica uneia dintre cele mai populare scriitoare indiene, Anita Desai, de trei ori finalista la Booker, fara sa-l fi primit insa. Kiran Desai s-a nascut in India (1971). La 14 ani a plecat in Anglia, un an mai tarziu mutandu-se impreuna cu familia in SUA. Dupa ce a absolvit Colegiul Bennington si Universitatea Hollins, a urmat cursuri de creative writing la Universitatea Columbia. Primul sau roman, "Sfantul din livada de guave" (in curs de aparitie la Polirom), publicat in 1998, a fost primit cu laude de critica literara internationala. Cu cel de-al doilea roman ("Mostenitoarea taramului pierdut"), a tras lozul cel mare - Man Booker Prize.
Sarah Waters, preferata cititorilor, agentilor literari si a jurnalistilor britanici la editia trecuta, s-a nascut la Neyland (1966); acum locuieste la Londra. Este autoarea a patru carti - "Tipping the Velvet", "Affinitiy", "Fingersmith" (in curs de aparitie la Polirom) si "Veghea", dintre care doua au sI fost ecranizate ("Tipping the Velvet" si "Fingersmith"). In 2003, Waters a fost inclusa pe lista celor mai buni 20 de tineri scriitori britanici, iar la finele anului a fost declarata Autoarea Anului la British Book Awards. M.J. (Maria Joan) Hyland este o scriitoare australiana de origine irlandeza. S-a nascut la Londra (1968), dar si-a petrecut copilaria in Australia si in Irlanda, la Dublin. A studiat Artele si Dreptul la Universitatea din Melbourne, lucrand pentru scurt timp in domeniul televiziunii si al cinematografiei, apoi ca avocat. Si-a publicat primele povestiri la 17 ani, in revista Australian Short Stories, apoi in New York Stories, obtinand in America o nominalizare la Pushcart Prize. Primul roman, "How the Light Gets In" (2004), s-a aflat pe lista finalistilor la Commonwealth Writers Prize si la Barnes and Noble Discover Award, in 2005. "Declinul", al carui titlu original este "Carry Me Down", a fost nominalizat la Man Booker. (L.D.)