In aceasta saptamina a avut loc la Miercurea-Ciuc cea de-a patra editie a Festivalului de film documentar Film.Dok.
Manifestarea a adus in fata publicului documentare romanesti si unguresti reunite sub motoul 'Lumea in care traim". Fie ca vorbesc despre istorie, fie ca vorbesc despre natura, arta sau fenomene sociale, ori sint portrete ale unor personalitati, filmele abordeaza intr-un fel sau altul contemporaneitatea.
Juriul competitiei a fost alcatuit din specialisti ai filmului documentar din Romania si Ungaria. Cineastii Vivi Dragan Vasile, Titus Muntean si Cornel Mihalache au reprezentat partea romana.
Mare parte dintre filmele selectate in concurs ataca intr-un fel sau altul statutul minoritatilor. Romii apar intr-o serie de documentare in ipostaza lor cea mai populara, aceea de muzicieni. Filmul A'Romii din GomorA" aduce in prim-plan un etnograf, un culegator de folclor dintr-o zona cindva bogata in traditii, sortita acum saraciei, o zona locuita de o populatie ce se declara slovaco-maghiaro-roma.
A'Gipsy SideA" e un film despre adolescentii romi din sectorul 8 al Budapestei. Ei se declara tigani rapperi si au pus bazele unui post de radio, Radio T (Radio Tiganii), unde se promoveaza muzica rap tiganeasca reprezentata de trupele Elemente PeriCOOLoase si Rap-port. Nu a fost trecut cu vederea nici fenomenul tiganilor muzicanti ce cinta pe strazile metropolelor europene, cum e cazul unui tinar din Constanta ce-si cistiga traiul imitindu-l pe Elvis pe bulevardele marilor orase.
Despre comunitatile pe cale de disparitie este vorba si in filmul 'Sinagoga de vinzare', in care o sinagoga veche de sute de ani este transformata in irish pub pentru ca nu i se mai gaseste o alta 'utilitate". Nu puteau lipsi filmele despre minoritatile sexuale. Filmul 'Romanta rurala" spune povestea de dragoste a doua lesbiene, dragoste ce s-a infiripat intr-un sat uitat de lume.
Euroscepticii, dar si fanii Uniunii Europene sint din plin prezenti la Film.Dok. Pelicula 'Euroiluzii", a lui Eugen Ciocan, vorbeste despre orasul Sulina, unde a functionat prima forma de conlucrare intre natiunile europene, Comisiunea Dunarii de Jos. Acum Sulina este punctul extrem rasaritean al UE, cel care vede primul soarele dimineata, dar ultimul care intrevede vreo speranta. In acest oras mort, singurul loc viu este cimitirul.
Despre cum isi gasesc locul in Europa reprezentantii vechilor traditii este vorba in filmele lui Cosmin Tiglar, 'Fierarii" si Olarul din Binis'. Daca Vasilica din Prigor, ultimul meserias al unei vestite familii de fierari, moare ingropind cu el pentru totdeauna tainele prelucrarii traditionale a fierului, Ionica Stepan, ce vine dintr-o importanta vatra de olari din Banat, are sansa ca la cei 80 de ani ai sai sa fie invitat sa faca demonstratii de olarit la mari muzee din Europa.
Gabriela Lupu