Lungmetrajul romanesc “Pozitia copilului”, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul International de Film de la Berlin, va putea fi vazut in cinematografele din Romania incepand cu 8 martie. Premiera de gala va avea loc pe 4 martie, de la ora 19.30, la Teatrul National din Bucuresti.
Regizat de Calin Peter Netzer, filmul vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor, despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora.
Scenariul este semnat de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer, iar rolurile principale revin Luminitei Gheorghiu si lui Bogdan Dumitrache carora li se alatura nume ca Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.
A.I.
editor artline.ro
Martie 2013