Regizat de Christopher Nolan si avandu-i in rolurile principale pe Christian Bale, Michael Caine, Morgan Freeman si regretatul Heath Ledger, The Dark Knight a fost un surprinzator succes de casa si critica, o adevarata lovitura de box-office care depasea chiar si cele mai optimiste asteptari si demonstra ca Omul Liliac nu si-a pierdut fanii, castigand si alte generatii. Noul titlu al seriei Batman si continuarea filmului Batman Begins (2005) il are din nou pe Bale in rolul lui Batman, justitiarul misterios, de aceasta data continuand lupta cu cel mai mare adversar, Joker, interpretat magistral de Heath Ledger. A fost ultimul film terminat de Ledger - un alt proiect, The Imaginarium of Doctor Parnassus este filmat partial - si felul in care a inteles sa ii dea viata personajului Joker rivalizeaza cu interpretarea oferita de magnificul Jack Nicholson in Batman (1989), filmul regizat de Tim Burton. Ledger a reusit sa construiasca un Joker ce este in egala masura tragic, nebun si infricosator, iar criticii au apreciat la unison ultimul rol al artistului.
Pentru Christopher Nolan provocarea nu a fost deloc neglijabila. Batman este unul dintre eroii de banda desenata deosebit de populari, cu fani care ii urmaresc aventurile din reviste de cateva decenii bune, iar prima banda desenata in care apare ca personaj episodic a fost publicata in mai 1939. De atunci a aparut in mii de pagini de reviste, au aparut jucarii si jocuri Batman, costume, accesorii, seturi Lego, jocuri video si mai ales o serie de filme. Spre deosebire de alti eroi de gen, Batman a reusit sa faca trecerea in cinematografie, indiferent ca era vorba de un serial de televiziune sau de o super-productie, cu un regizor precum Tim Burton si o distributie impresionanta. Asa ca Nolan trebuia, inainte de orice, sa stie cum sa nu ii dezamageasca pe fanii lui Batman. Ceea ce in final a reusit, iar filmul a devenit un proiect memorabil.
Christian Bale reia rolul lui Batman, si o face surprinzator de bine, chiar si pentru fanii pretentiosi ai celebrului personaj de benzi desenate, ajutat si de talentul regizoral al lui Christopher Nolan. Acesta stie sa foloseasca atat trucurile de camera, cat si efectele speciale, stie sa creeze momente tensionate si sa aplice toate regulile thriller-ului intr-un film cu super-eroi, dar mai ales stie cum sa creioneze si accentueaze personajele pentru a fi cat mai aproape de cele din reviste. Heath Ledger face unul dintre rolurile sale de referinta - e adevarat insa ca filmul a profitat enorm, in termeni publicitari, de moartea prematura a actorului - ca Joker, un Joker foarte "umanizat", un erou negativ care ar face totul pentru a-l invinge pe Batman, orice ar insemna asta.
Lansat in cinematografe in vara acestui an, The Dark Knight a fost un succes imens, si paradoxal sau nu criticii de film s-au declarat aproape in unanimitate incantati de productie, in timp ce publicul ajuta noul capitol din aventurile lui Batman sa urce in topuri tot mai repede. Ajutat si de o campanie de promovare deosebit de agresiva, dar sustinut si de calitatea artistica a peliculei, The Dark Knight a doborat mai multe recorduri de box-office, ajungand unul dintre putinele filme care a inregistrat incasari de peste 500 milioane de dolari doar in America de Nord.