Orchestra berlineza a fost, initial, o companie independenta detinuta de muzicieni. Spre sfarsitul anilor 1920, Filarmonica a acumulat datorii mari si s-a vazut nevoita sa apeleze la subventii acordate de stat pentru a supravietui.
Dupa ce nazistii au venit la putere in 1933, responsabilul cu propaganda Joseph Goebbels, cunoscut meloman, s-a gandit sa foloseasca orchestra in interesul partidului. Astfel, muzicienii au devenit simpli angajati ai regimului, fiind platiti pentru sarcinile indeplinite.
Intelegerea a permis Filarmonicii sa angajeze in continuare cei mai buni artisti, printre care dirijorul Wilhelm Furtwangler, pastrandu-si in acest fel reputatia. Printre "compromisurile" pe care le facea Filarmonica, se numarau anumite concerte, cu ocazia zilei de nastere a lui Adolf Hitler sau a serbarilor organizate de tinerii nazisti.
Membrii orchestrei beneficiau de cele mai bune instrumente, unele de peste 200 de ani, si erau scutiti de serviciul militar. Regimul le-a asigurat un statut privilegiat si o protectie care le-a permis sa cante pe toata perioada razboiului mondial.
Ei au parasit Berlinul cu doar o luna inainte de intrarea Armatei Rosii in capitala germana. Pe de alta parte, Wilhelm Furtwangler s-a folosit de pozitia privilegiata pentru a mentine in orchestra cativa muzicieni evrei renumiti, printre care violonistul Szymon Goldberg.
Misha Aster a declarat ca volumul "The Reich’s Orchestra" apare atat de tarziu deoarece Filarmonica a fost condusa, intre 1955 si 1989, de catre Herbert von Karajan. Acesta a fost, timp de 12 ani, membru al Partidului Nazist. Istoricul canadian a precizat ca era greu de publicat o astfel de carte in timpul vietii lui Karajan, iertat pentru trecutul sau ca urmare a talentului muzical. (Catalina Mihai)
