Fictiuni secunde, Mircea Badut, Editura Europress Bucuresti, 2016
Fragmente din prefata si din postfata:
«Cartea este, putem considera astfel, continuarea celor doua carti aparute anterior tot la Editura Europress (“Intoarcerea fratelui risipitor”, 2014; “DonQuijotisme AntropoLexice”, 2015), insa ea include doar proze fictionale (nu si eseistice, precum acelea). Mai mult, in cuprins au fost preluate si cateva ‘piese de rezistenta’ din volumele anterioare, printre care si uimitoarele reinterpretari speculative de mituri si legende populare (mitul biblic al intoarcerii fiului rispitor, si respectiv baladele romanesti “Manastirea Argesului” si “Miorita”). De mentionat e si faptul ca unele dintre prozele scurte de aici au fost premiate la concursuri literare nationale, iar altele au aparut anterior in antologii/almanahuri literare.
Melanjul de idei din cuprins (cateva piese avand motive SF sau folosind pretexte ‘sefiste’, altele incadrandu-se ferm in main-stream) si amalgamul stilistic – inclusiv cu acele mise-en-prose de mituri si legende, abordate aparent arhaic – creeaza premisele unei lecturi cel putin interesante, pentru un public deschis.»
«Nu doar stilul si motivele difera pe axa cuprinsului. Diversitate avem si in privinta dozajului dramatic: unele povestiri respecta schema clasica (cu punctul culminant inspre final), altele curg intr-o diluare calina, cu accent pe o umanitate adiacenta (sau substituenta) climaxului.»
«Recenzand prima carte din triada (Intoarcerea fratelui risipitor), un cronicar tanar gasea inspirat sintagma “vitalitate nostalgica“. Pentru a doua (DonQuijotisme AntropoLexice) eu propuneam cheia “inteligenta naiva“. La cartea de fata raman oarecum pe linia paradoxului (insa nemaicomprimandu-l in doua cuvinte): nu ne uimeste prin vreo fantezie debordanta (nu e cazul, ori genul), ci printr-o functionalitate extrema a imaginatiei (aspect revelat in scenele culminante din reinterpretarile de balade). De altfel autorul pare constient de propriile limite in privinta fanteziei, si poate ca aici avem si cheia cu care sa descifram titlul,‘Fictiuni secunde’.» (B. Lazau)
Autorul recunoaste ca “volumul anterior (DonQuijotisme AntropoLexice, n.n.) – cu fuziunea lui de beletristica, filosofie, socio-, psiho- si antropologie, respectiv cu melanjul de interogatii ingenue si empatice, de rationalism stiintific, de sensibilitate si estetica literara – ma reprezinta cel mai bine (dintre cartile scrise, n.n.), insa realizez ca, pana la urma, cititorul nu are nevoie de tomografia completa a autorului, ci doar de povesti frumoase”. De altfel, criticul literar Florin-Corneliu Popovici – intr-o substantiala recenzie (destinata revistei ‘Vatra’) – reveleaza pe indelete dihotomia dintre “tehnocrat” si “povestas”. «Pornind de la modelul literar invocat, Mircea Badut isi permite doua tipuri de “rataciri”, in doua lumi fundamental diferite, pe care incearca (si aici e detectabila o prima nota de originalitate) sa le apropie, sa le gaseasca posibile puncte antropologice comune: (rataciri) controlate, artizanul fiind “tehnocratul” Mircea Badut, iubitorul de stiinta, opuse celor necontrolate, caz in care vorbim de “povestasul” Mircea Badut, evazionistul in fictional, fictiune care il surprinde in dubla ipostaza, cea a evazionistului in fictiunea baladesca si cea a evazionistului in literatura de tip science-fiction. […] Melange-ul astfel obtinut, o imbinare fericita intre discursul de tip po(i)etic si discursul de tip stiintific, este in sine o paralela-pledoarie intre lumea fictiunii si lumea stiintifica, fiecare operand cu un anumit tip de adevar (realitatea fictiunii si realitatea reala fiind fatete diferite ale conceptului de real).»
La final, iata motivatia autorului privind titlul cartii: «In urma cu zece ani aparea prima mea carte de beletristica, ‘Fictiuni primare‘. Acum cinci ani aparea ‘Fictiuni familiare’, scrisa impreuna cu fiica mea. Asa ca, prins in cadenta cincinala, acesteia i-am spus ‘Fictiuni secunde’, fiind cumva “o inchidere a cercului”.»
Aprilie 2016
