Editia 2007 a Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea DarclAe, prin care soprana Mariana Nicolesco si-a propus sa omagieze memoria marii predecesoare in chiar teatrul in care aceasta debuta la Braila in 1881 si sa deschida noi orizonturi de formare si afirmare tinerei generatii de artisti lirici, va celebra in acest an aderarea Romaniei la Uniunea Europeana printr-o serie de prestigioase manifestari.
Salutate ca evenimente de prima anvergura, nu numai in tara, ci si in strainatate, de renumite publicatii ca Orpheus la Berlin sau Amadeus la Milano, Festivalul si Concursul International de Canto Hariclea DarclAe de la Braila si Cursurile de Maiestrie Artistica, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, au reunit pana acum peste 1.200 de artisti din Romania si alte 40 de tari si 5 continente.
Editia 2007 incepe la 18 iulie cu ceremonia Deschiderii, tragerea la sorti pentru ordinea de participare in concurs si Concertul Inaugural, la care iau parte laureati ai editiilor anterioare, precum si tineri instrumentisti de talent, iar Gala Laureatilor va avea loc pe 29 iulie.