`E greu sa controlezi un mamifer cum este acest festival", a declarat organizatorul principal al deja traditionalului Festival "Anonimul", criticul de film Alex. Leo Şerban. Acesta a fost multumit ca organizatorii au decis sa mai adauge anul acesta : la propunerea sa : inca doua filme in competitia de lungmetraj.
Regizorul Ken Loach, premiat cu Palme d’Or in 2006, si producatorul peliculei de Oscar `Crash", Marina Grasic, sunt printre vedetele asteptate la festivalul de film `Anonimul" intre 13 si 19 august. Conform NewsIn, sunt programate aproximativ 90 de filme, precedate de concerte cu Nightloosers sau cvartetul Nova.
In competitia oficiala a festivalului din acest an se intrec noua filme, dintre care un singur romanesc, lungmetrajul lui Cristian Nemescu, premiat post-mortem la Cannes, `California dreamin’ (nesfarsit)". `A fost o selectie dificila", a spus Şerban, care a adaugat ca au existat cel putin 10 alte filme pe care ar fi vrut sa le aduca in Delta Dunarii, la Sfantu Gheorghe. Printre acestea se numara `Persepolis", de Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi, si `Breath", de Ki-duk Kim, care au rulat la festivalul de la Cannes. Acestea insa nu au putut fi aduse.
Iata si principalele pelicule ce vor rula in competitia de lungmetraj: `Interview", in regia lui Steve Buscemi (SUA), `Tuya’s Marriage", in regia lui Quanan Wang (China), `The Banishment", in regia lui Andrei Zviaghintsev (Rusia), sau `Vier Minuten", in regia lui Chris Kraus (Germania). `Am vrut neaparat sa introduc un film nemtesc, pentru ca Germania e pe val", a subliniat Şerban.
Juriul este prezidat de Marina Grasic, producatorul executiv al filmului `Crash", premiat cu trei Oscaruri in 2006, iar printre membri se numara si Emmanuel Benhiby : producatorul filmului `Paris, je t’aime" si Swel Noury : regizor, castigator al Trofeului Anonimul 2006 pentru filmul `Heaven’s Doors".
In octombrie vor rula la Bucuresti toate filmele selectate
De remarcat este ca a fost aleasa si o sectiune speciala dedicata ecologiei, tema careia i s-a acordat o deosebita importanta in festivalurile de film internationale. Iata ce a declarat pentru NewsIn despre acest fapt directorul festivalului, Miruna Berescu:
`Nu vreau sa spun ca am ales-o pentru ca este 'in trend', nu cred ca atunci cand vorbim, sa spu-
nem, despre criza incalzirii globale, se poate vorbi de un trend sau de o moda, dar cred ca este momentul ca fiecare dintre noi sa facem ceva. Parerea mea este ca, in afara de mese rotunde sau in afara de chestiuni didactice pe care sa le dai oamenilor si sa incerci sa le atragi atentia asupra unei chestiuni importante si grave cum e lucrul asta, prin film, lucrurile sunt mai simplu de facut.
Ochii se deschid un pic mai bine, urechile la fel. Dupa ce se termina un film, eventual, mai stai, te mai gandesti, iti raman niste imagini, poate, sau poate nu. Dar cred ca e un pas inainte pe care il facem sau un pas pe care putem sa-l facem si noi, si cei care organizeaza un concert planetar de exemplu si o televiziune partenera care isi dedica o saptamana, doua, trei si discuta despre lucrurile astea. Cred ca fiecare dintre noi putem sa facem ceva cata vreme nu este foarte tarziu."O ultima precizare importanta: in
weekendul 5-7 octombrie, la cinema Studio din Bucuresti vor rula toate filmele din selectia `Anonimul".