Fenomenul Elodia

In mass-media din Statele Unite ale Americii, urmarirea publica a instantelor de cercetare penala si de judecata si-a atins recordul de audienta pe cazul O.J. Simpson, in urma cu cativa ani. In Anglia, recordul de audienta este batut zilele acestea de cazul McCann. In primul caz, un jucator de fotbal american era suspectat ca si-a ucis prietena. In cazul englez, a disparut o fetita, dar parintii sunt banuiti ca ar fi ucis-o din imprudenta.
La noi, premiera unei asemenea urmariri publice are loc abia acum si audienta este enorma, peste doua milioane de telespectatori (20%). Cazul Elodia, despre el e vorba, desigur.
Ce e foarte romanesc in cazul Elodia e faptul ca publicul banuieste procurorii de caz de manipularea probelor impotriva principalului suspect de crima. Se pare ca publicul nostru, mai sentimental si mai deprins cu diversiunile de stat, o vrea pe Elodia vie si isi imagineaza ca disparitia ei este inscenata de serviciile secrete, cine stie in ce scop. Publicul ar prefera, de pilda, sa avem un caz care sa semene cu cele pe care le-a investigat presa pana acum (rapirea ziaristilor in Irak, Tigareta II etc.). Poate ca Elodia era agent acoperit al Politiei si a fost deconspirata in cursul unei anchete care ar fi cercetat o banda interlopa internationala cu complici romani, iar acum Elodia ar avea nevoie de cea mai complexa acoperire (inscenarea mortii ei, schimbarea identitatii etc.)
Dincoace de acest specific romanesc al cazului, avem, insa, o problema de specific profesional al presei. Cea mai mare parte a ei, tace, decamdata, iar partea care s-a implicat deja in investigatii n-a facut-o decat pentru ca postul OTV incepuse sa pape milioane de dolari din punctele de rating ale emisiunilor de publicitate de pe celelalte posturi datorita maratoanelor de dezbatere si investigare pe care le facea si le face de la opt seara la patru dimineata, in direct, impartindu-i pe romani in doua tabere: pro-Cioaca (suspectul) si pro-Elodia (presupusa victima).
Presa de investigatii de la noi nu se poate lauda cu multe succese pe cont propriu. Cele pe care le are au fost quinte servite de procurori si de serviciile mai mult sau mai putin secrete. Pe cont propriu, presa noastra nu are succese nici in dovedirea unor infractori, nici in probarea unor fapte de coruptie. S-a invatat sa fie servita. Ce-i drept, formarea unor investigatori pe cont propriu costa mult. Cel putin asa se credea pana acum. OTV produce o revolutie in burta acestei prejudecati. Iata ca o investigatie poate sa nu coste mult daca este facuta altfel decat prin cumpararea unor surse, anume prin cointeresarea lor mediatica, prin efectul de audienta publica a unui caz. Dar daca adevarul ar fi ca Elodia este vie si amenintata cu moartea de o grupare criminala organizata? Ce glorie ar mai sta pe capul lui Dan Diaconescu daca emisiunile sale maraton ar da acestei grupari convingerea ca Elodia este protejata de stat, prin urmare intr-adevar este cum credeau ei: un agent acoperit al Politiei?
Din acest punct mai departe gandind, ar fi de regandit, cu maxima gravitate, care sunt limitele implicarii presei in cursul unor investigatii care n-au ajuns inca pe masa judecatorilor. Adevarata revolutie de mentalitate a romanilor va fi abia atunci cand profesionistii din mass-media vor autoreglementa aceste limite.
Iata, de pilda, "filmul" cu Remes si Muresan, fiind deja public, nu mai are nici o valoare probatorie in instanta. Bine, are DNA-ul alte probe... OK. Dar aici avem o mare problema: putem manipula totul facand public totul.