Vernisajul expozitiei lui Felix Deac, “artificial life”, va avea loc miercuri, 18 ianuarie ora 18.00, la visual kontakt ulm ( fort unterer kuhberg 10 ulm-germania).
“O mare parte din timp am dedicat-o studiului formelor si cercetarii unor relatii obiective dintre forma si material, insa cu succese limitate. In schimb mi s-a revelat o noua realitate plastica necunoscuta pentru mine pana in momentul experimentului genesis.
Studiul aprofundat al realitatii si imitatia care mi-au fost inoculate de-a lungul formatiei universitare au fost punctul forte si in acelasi timp motivatia fundamentala pentru aceste lucrari. Daca imitatia mi-a cerut mai mult, atunci am incercat sa reprezint si mai mult. Daca exigenta mi-a cerut realul, atunci am redat suprarealul.
Depasind conditiile materialului si ale materialitatii, am inceput sa ma joc cu formele respectand o logica a viului, intentionand sa dau viata proprie fiecarei lucrari. Detaliile si texturile sunt luate din lumea vie si reala, cu scopul de a le aseza intr-un ansamblu non antropomorf. Intentia mea este sa atribui unor obiecte si forme calitati estetice care sa le ofere o existenta inexplicabila datorita iluziei de viu pe care o creez. viul si regulile lui sunt niste canoane care singularizeaza aceste lucrari, insa formele viului in mintea mea nu au nici o limita si incerc sa extind si sa eliberez curentul hiperrealist de catusele figurativului si sa reformulez expresia stilistica a hiperrealismului din sculptura in noi volumetrii, dar non antropomorfe.
Prin proiectul pe care il propun si il expun in fata publicului incerc sa starnesc reactii viscerale si din nou pun in joc o relatie pur simpatetica si puternica intre privitor si lucrari. Imaginile atasate sunt in masura sa constituie repere practice imposibil de ignorat in propunerea estetica solida pe care o dezvalui.” (Felix Deac)
A.I.
editor artline.ro
16 ianuarie 2012