Deci e un cerc inchis. Sunt de fapt comunicari stiintifice pe autori de limba franceza. Eu am fost invitata la acest colocviu ca autor, pentru ca o profesoara universitara a citit cartile mele, mi-a prezentat opera, si asa am fost invitata. - Ai spus la conferinta de la ICR ca romanul tau, "Tara Branzei", a fost mai bine perceput in Canada decat in Romania. Crezi ca cititorul de literatura de acolo e mai bun pentru tine? - Nu stiu daca neaparat cititorii, dar stiu ca toti criticii din Canada au fost foarte seriosi si au citit cu creionul in mana, impresie pe care n-am avut-o despre criticii din Romania, cu toata buna receptie de care m-am bucurat. Mi s-a parut ca s-au oprit putin la nivelul fizic si au incercat sa contrazica aceasta imagine chiar laudand cartea, incercand sa ma convinga de faptul ca nu este asa. Or, acolo satul era o realitate ca oricare. Erau obisnuiti sa auda lucruri rele despre ceilalti, si atunci nu i-a deranjat deloc ca satul era atat de sarac si de pustiit. I-a preocupat mai mult ce se intampla cu eroina romanului, a carei viata ajunge la un punct foarte critic. Probabil ca e si distanta care ajuta putin. Cineva din Quebec mi-a spus ca e mai usor sa vezi lucrurile de la distanta. - Ai spus ca probabil cel mai important e sa traiesti in imaginar, dar tocmai tu spui asta, care ai facut o gramada de lucruri? Turul Europei, gravida, pe bicicleta; doua facultati in paralel, cand divortasesi si erai singura cu un copil; ai scos in Romania trei carti si ai plecat sa scrii in Canada, unde esti, dupa doar 6 ani, publicata si cunoscuta; un an de zile ai predat franceza la Beijing; acum conduci o revista culturala. - Pe mine cred ca asta m-a salvat, faptul ca am propriile povesti in care din cand in cand ma refugiez ca intr-un film de buna calitate. Fata de aceste povesti pe care le creez si pe care mai tarziu le traduc in alte povesti am aceeasi stare ca atunci cand vad un film care-mi place. Este o pauza din aceasta lume. - Romania se afla in acest imaginar? - Da, categoric. Si constat, in mod ciudat, ca cu cat imbatranesc, cu atat regasesc Romania, dar nu la nivelul imediat apropiat, ci foarte indepartat. Imi visez bunicii care sunt morti, satul copilariei, deci ma reintorc in Romania primara a copilariei mele. - E ceva ce ai vrut sa faci si n-ai facut pana acum? - Nu m-am gandit. Nu, cred ca nu. Un articol de Iulia Blaga