Considerat de multi istorici ai artei un capitol aparte al post-impresionismului, fauvismul (sau fovismul) a fost unul dintre cele mai interesante si influente curente artistice europene, cu o puternica doza de originalitate si principii cromatice surprinzatoare, ce marcau o ruptura de impresionism, deschizand drumul spre noi forme artistice. Aparut la granita dintre secolul XIX si secolul XX, nu a fost un curent longeviv, dar influenta sa avea sa se dovedeasca majora in conturarea artei secolului trecut. Culori intense, forme adesea primitive, tuse violente, elemente poantiliste si post-impresioniste, a fost un stil de o violenta expresivitate.
Maurice de Vlaminck "Peisaj cu copaci rosii" (1906)
Maestrii de la care se revendicau fauvistii erau Vincent van Gogh, Paul Gauguin, grupul Nabis. Unii dintre fauvisti fusesera studentii lui Gustave Moreau - Matisse, Georges Roualt, Jean Puy - altii lucrasera impreuna, vizitasera aceleasi galerii, sustineau si respingeau acelasi gen de lucrari. De altfel, acel non-conformist si controversat Gustave Moreau, profesor la Ecole des Beaux-Arts si un important reprezentant al simbolismului, avea sa inspire grupului in mare masura noua filosofie artistica. Dar adevaratul motor al fauvismului s-a dovedit Henri Matisse, pe atunci un anonim student pasionat de arta, care a pornit de la impresionism si capodoperele sale, simtind ca trebuie sa schimbe totul. Trecand prin tehnicile si culorile impresioniste, sub indrumarea pictorului John Peter Russell, descoperind apoi stilul genial al lui Van Gogh, Matisse avea sa gaseasca in final un stil exploziv, revoltator pentru gusturile mai conservatoare, socant pentru multi critici : culori violente, intense, linii dure, o traditie impresionista distilata si acutizata. In scurt timp aveau sa i se alature si alti tineri artisti atrasi de avangarda.
Henri Matisse - Portretul doamnei Matisse (1905)
Iar publicul si criticii aveau sa ii descopere cu adevarat in 1905, cand la Salon d'Automne din Paris un grup, sub conducerea lui Henri Matisse, expunea o serie de lucrari in culori violente si tuse expresive, care au socat, amuzat si revoltat. Numele gruparii/curentului provenea dintr-un articol al criticului de arta Louis Vauxcelles. Nu prea incantat de noile productii, acesta scria intr-o cronica de noul grup, numindu-i peiorativ "Les Fauves" (fiarele, bestiile), fara sa intuiasca insa ca lansase un nume ce avea sa devina celebru. Membrii grupari aveau sa mai organizeze alte doua expozitii, dar pana in 1907 deja incepusera certurile, iar artistii importanti erau mai preocupati de cariera proprie decat de soarta grupului. Pana in 1910 fauvismul nu mai era decat istorie.
Raoul Duffy - Le Casino Marie
Adeptii fauvismului doreau sa schimbe radical stilul si arta europeana, sa ofere noi solutii si idei, teme, tehnici si procedee. Fara sa publice un manifest teoretic, asa cum facusera alte grupari - Henri Matisse avea sa publice in 1908 "Notele unui pictor", dar atunci fauvismul deja se sfarsise - au preferat sa lucreze si sa incerce sa expuna. Respinsi de majoritatea contemporanilor, aveau sa se dovedeasca o influenta puternica mai tarziu.
In afara de Henri Matisse si mai putin cunoscutul Andre Derain, considerati liderii fauvismului, printre membrii si apropiatii gruparii s-au numarat Albert Marquet, Charles Camoin, Henri Evenepoel, Jean Puy, Maurice de Vlaminck, Raoul Dufy, Georges Rouault, Georges Braque si altii. Unii dintre ei si-au continuat cariera artistica si au deveni mari nume ale artei europene, confirmand valoarea fauvismului, altii aveau practic sa dispara sau sa se rateze. Dar mai tarziu nimeni nu ar mai fi putut spune ca fauvismul nu fusese un curent major. Pornind de la revolta artistica a catorva tineri, dornici cu o inconstienta a varstei sa revolutioneze lumea artistica, fauvismul a devenit legenda.
Foto : asds.org ; smk.dk ; emptyeasel.com
Septembrie 2008
