Stefan Chirila s-a nascut în 1961, în Filipestii de Padure, judetul Prahova. A muncit în Motru, la una din exploatarile miniere, a participat la „miscarea pâinii” si ulterior a fost arestat si condamnat de Tribunalul Militar din Timisoara pentru instigare la greva, la ani grei de închisoare.
Stefan Chirila a ramas însa în memoria orasului si prin alte evenimente. Dupa ce a fost eliberat din închisoare, s-a stabilit în Matasari, unde mai are doua surori. La scurt timp dupa eliberare, a trecut granita prin Iugoslavia si a ajuns în vestul Europei. Revenit în Motru prin 1993, si-a legat numele de un scandal, iscat din cauza ca alti localnici, plecati de asemenea în strainatate, nu adusesera în tara un colet pentru surorile sale. Surse din politia locala declara ca acesta a fost înarmat cu un pistol si ca a tras doua focuri de arma. Primul, îndreptat spre fereastra, a nimerit blocul vecin si nu a produs victime. Cel de-al doilea glont a ajuns însa în piciorul lui Constantin Movila, fapt pentru care posesorul armei a fost arestat si condamnat. Dupa 3-4 ani, a fost eliberat, a revenit în Motru si s-a îndreptat din nou spre vest.
În urma cu trei saptamâni, dupa mediatizatul caz Mailat, Stefan Chirila a fost expulzat cu primul lot si cu interdictia de a mai intra pe teritoriul italian. Saptamâna trecuta a fost prezent din nou în Motru, solicitând la politie o carte de identitate provizorie, eliberata în vederea reconstituirii actelor. Aceleasi surse din cadrul politiei afirma ca a plecat din nou din tara, de data aceasta spre Austria. Cei care l-au vazut spun ca este mai slab si mai îmbatrânit. Nu se stie din ce cauza a fost expulzat din Italia, iar la Motru nu a ajuns nici un cazier.
Dorin Hanu, primarul municipiului Motru, ne-a declarat ca dumnealui si consilierii locali l-au facut într-adevar pe Stefan Chirila cetatean de onoare al municipiului, dar ca nu avea cum sa-i cunoasca trecutul, iar distinctia a fost propusa de Asociatia Detinutilor politici, hotarârea fiind votata de toti consilierii locali.