Construite dupa tiparul fantanilor arteziene de gradina si adaptate pentru spatiile interioare, micile fantani de apartament aduc in casele noastre energia apei, unul dintre cele mai vechi simboluri Feng Shui. Termenul Feng Shui, originar din China, tradus literal prin vant si apa, elemente ale naturii asociate in cultura chineza cu prosperitatea continua si cu o sanatate puternica este si astazi in plan principal in amenajarea spatiilor.
Acesta nu este singurul aspect pozitiv pe care ni le ofera fantanile arteziene de interior, design-ul original le claseaza printre cele mai elegante si de efect obiecte de decor. Gama este una destul de variata, atat in privinta materialelor din care sunt facute cat si a modelelor. Fantanile arteziene care se integreaza aproape in orice stil de amenajare sunt cele din piatra naturala sau artificiala, ceramica, sticla sau din otel inoxidabil.
Acest obiect decorativ poate fi montat in orice incapere, mai putin in baie si bucatarie. Putem opta pentru o fantana incastrata in perete, atasata acestuia sau una individuala, amplasata pe masa. Indiferent de tipul ales, efectul va fi acelasi, va oferi incaperii o ambianta calma, linistitoare. Apa, elementul principal si de nelipsit din acest decor, este "modelata" in cele mai ingenioase moduri, de la mici cascade si suvoaie la prelingeri silentioase pe diferite suporturi.
Unele instalatii pot oferi jocuri de apa si lumini, fiind dotate cu diverse accesorii speciale, cu lampi subacvatice sau de exterior, cu lumini colorate, statice sau dinamice si cu dispozitive electronice de producere a sunetelor cu efect linistitor, creand astfel o atmosfera magica. Modelul fantanii trebuie ales si in functie de spatiul avut la dispozitie. Daca aveti suficient spatiu optati pentru cele incastrate in perete, sunt mai spectaculoase.
Pe langa aspectul placut al fantanilor, acestea pot avea efecte deosebit de benefice pentru organism. Sunetul apei in cadere creeaza un ambient placut si relaxant, apa purifica atmosfera absorbind particulele de praf din aer si creeaza un confort terminc prin umidificarea acestuia. Acestea sunt si foarte usor de montat, iar greutatea este mica, astfel incat aceasta poate fi mutata cu usurinta ori de cate ori doriti o schimbare a decorului.
Sursa foto: 1,2
29 Mai 2013
A.I.
editor artline.ro