MAller a pus din nou degetul pe rana, altfel spus a reamintit un adevar dureros: cel mai vechi festival s-a infatisat, si la acest ceas de sarbatoare, `cu echipamente vetuste, nedemne de un mare festival` cum scria, bunaoara, unul dintre corespondentii ziarului Le Monde.
Infrastructurile sunt imbatranite, iar pentru a lansa cu vigoare ideea unui nou Palazzo del Cinema a fost nevoie de aparitia, anul trecut, a unui rival puternic, Festivalul de la Roma. Toata lumea spera ca simbolul privirii spre viitor, cu care celebrul decorator Dante Feretti a impodobit fatada actualului sediu, va fi de bun augur.
Deocamdata, presa constata ca selectia operata de Marco MAller este `promitatoare`, cu exceptia filmului inaugural, Atonement, al doilea lungmetraj al regizorului englez Joe Wright, dupa romanul lui Ian McEwan. Autorul, cunoscut pentru o alta ecranizare, din 2005, Mandrie si prejudecata, a dezamagit, noteaza comentatorii, punctele slabe fiind `regia manierista, dulcegaria imaginilor si nesfarsitul sirop muzical`.
Se pare ca directorul : al carui contract expira odata cu actuala editie : are de facut fata si altor nemultumiri. Fanny Ardant, protagonista filmului L'Ora di Punta al regizorului italian Vincenzo Marra, a aprins spiritele in momentul in care a declarat ca fondatorul Brigazilor Rosii, Renato Curcio, a fost `un erou`.
Scandalul s-a incins, familia uneia dintre victimele amintitei organizatii a depus o plangere, iar un deputat al Aliantei Nationale (de extrema dreapta) a declarat-o pe actrita persona non grata. Marco MAller si-a exprimat si el dezacordul fata de cele spuse de Fanny Ardant, dar a tinut sa sublinieze ca vedeta franceza, o colaboratoare statornica a cinematografului italian, `ramane binevenita`.
Razboi in culise, dupa cum se poate constata, intr-un festival in care, de altfel, razboiul este o tema din plin abordata. Hollywood Reporter califica drept `senzational` noul film al lui Brian De Palma Redacted, inspirat de fapte reale, cu eroii sai, soldati americani care violeaza, omoara o adolescenta irakiana de 15 ani si ii ucid familia.
`Iata un argument feroce : scrie Ray Bennett : impotriva angajarii noastre in Irak`. Infernul irakian revine si in The Valley of Elah, de Paul Haggis, in care un fost militar, interpretat de Tommy Lee Jones, isi cauta fiul disparut dupa intoarcerea de pe front. Poate cei prezenti la Venetia vor uita, o clipa, ororile prezentului, odata cu proiectarea, peste doua zile, in afara competitiei, a celui de al 47-lea film al lui Manoel de Oliveira, Cristofor Columb, o enigma. Autorul a tinut sa precizeze ca povestea de pe ecran relanseaza teza controversata a nationalitatii faimosului navigator, fara sa fie nicidecum `un film biografic, romantic sau istoric`.