Pe Coasta de Azur, intre localitatile franceze Nice si Menton se afla frumosul sat Eze. In aceste locuri de basm unde Marea Mediterana si Alpii Maritimi isi dau prietenos mana, farmecul naturii este dublat de cel al asezarilor care pastreaza vie istoria.
Descoperirile facute in imprejurimi au indicat faptul ca zona a fost locuita cu cel putin 2000 ani i. Hr. Istoria mai recenta insa este cea care a condus la formarea comunitatii satului Eze. Asemenea unui cuib de vultur acesta s-a "inchegat" la 400 m deasupra nivelului marii ,pe varful unei forme de relief care domina intreaga zona.
Se intampla in anul 1388 in timpul jurisdictiei Casei de Savoy cand asezarea a fost intemeiata pentru a servi scopurilor militare ale epocii. Evul Mediu a fost unul nefast pentru mica asezare, aproape fiecare eveniment istoric important avand impact negativ asupra fizionomiei sale. Din fericire nimic nu a compromis soarta satului Eze astfel ca cine ajunge aici poate cunoaste ambianta secolelor trecute.
Stradutele sunt inguste iar casele care o marginesc de o parte si de alta pun in valoare acelasi stil arhitectonic. Gratie configuratiei vechi a strazilor, accesul cu autoturismul este interzis in localitate astfel ca in mod sigur aici nu veti mai fi stresati de locurile de parcare aglomerate.
Cele mai cunoscute obiective din Eze sunt: Gradinile Exotice, cele doua hotele de lux si buticurile aflate la tot pasul. O importanta deosebita pentru turisti o are cea mai veche cladire din localitate, Biserica Sfintei Cruci, care dateaza de la inceputul secolului al XIV-lea.
Pentru o vedere panoramica in directia tuturor punctelor cardinale este obligatoriu sa vizitati faimoasele Gradini Exotice aflate in partea cea mai de sus a localitatii. Terasa este acoperite cu specii de cactus si aloe provenite din America si Africa. In afara acestea alte 400 specii de plante exotice cu flori aduc paradisul pe Pamant sub privirile incantate ale vizitatorilor.
Asadar, daca pasii va poarta pana la renumitele statiuni de pe Riviera Franceza nu uitati sa va abateti pentru cateva ore si in satul francez Eze, deoarece veti avea parte fara indoiala de una dintre cele mai placute experiente.
Sursa foto