Pana pe 20 octombrie 2013, Muzeul National al Taranului Roman din Capitala gazduieste expozitia "Destine intrerupte. 70 de ani de la Pogromul din Iasi", organizata in cadrul Saptamanii Memoriei Focus: Holocaust. Prin aceasta expozitie se doreste valorificarea, intr-o maniera inedita, a fotografiilor, documentelor si marturiilor privind Pogromul de la Iasi din iunie 1941, alaturi de obiectele descoperite la Popricani, expuse pentru prima data pentru publicul bucurestean.
Astfel, conceptul expozitional urmareste evidentierea suferintelor evreilor, victime ale atrocitatilor petrecute la Iasi, precum si prezentarea artefactelor descoperite in groapa comuna din Padurea Vulturi, comuna Popricani, judetul Iasi, in urma investigatiei arheologice din septembrie - noiembrie 2010.
Expozitia va putea fi vizitata la Sala Foaier, de marti pana duminica, intre orele 10.00 si 18.00. Luni este inchis.
15 Octombrie 2013