Celebrul Metropolitan Museum of Art a vernisat in luna noiembrie a anului trecut o fascinanta expozitie dedicata artei germane din anii '20, punand accentul pe portretistica vremii, sub titlul inspirat de "Glitter and Doom: German Portraits from the 1920s" (Stralucire si disperare : Portretul german in anii 20). Expozitia va fi deschisa pana pe 19 februarie 2007 si a atras deja interesul publicului prin subiect si calitatea lucrarilor prezentate.
Organizatorii au selectionat lucrari semnate de zece artisti importanti ai epocii - Max Beckmann, Heinrich Maria Davringhausen, Otto Dix, George Grosz, Karl Hubbuch, Ludwig Meidner, Christian Schad, Rudolf Schlichter, Georg Scholz, Gert H. Wollheim - lucrarile fiind in mare parte imprumutate din colectiile unor muzee importante din Germania, dar si din Paris, Madrid, New York, precum si din colectii particulare.
 | Chiar daca adesea perioada interbelica, pana la ascensiunea nazismului, este prezentata ca o epoca plina de stralucire, cu petreceri, cabarete si lux, realitatea a fost cu totul alta. In perioada Republicii de la Weimar (1919 - 1933) framantarile sociale, economice si politice au schimbat pentru totdeauna istoria tarii. In ciuda problemelor, a fost o perioada suprinzatoare pentru o tara invinsa in razboi, cand arta, literatura, muzica, filmul, teatrul, arhitectura germana practic au explodat, iar numarul si calitatea creatiilor a crescut enorm. |
Dezamagiti de rezultatul conflagratiei mondiale, in urma careia Germania era marele invins, tinerii artisti au inceput sa se indrepte spre Neue Sachlichkeit (Noua Obiectivitate), un curent care avea sa faca istorie, dar care cel putin la inceput a fost prost primit de public si critici. Fara sa renunte, tinerii pictori au gasit in portretizarea cinica, dura si adesea socanta a conationalilor expresia artistica dorita, iar expozitia de la Met demonstreaza ca dincolo de maniera si conventii, era strigatul unei generatii dezgustate.
Analizand schimbarile si responsabilitatea Germaniei in atrocitatile razboiului, tinerii au oferit noi metode de interpretare a abstractului, in cadru urban, luand modele diverse, de la veteranii de razboi, multi desfigurati de rani pana la negustorii de arta si noii imbogatiti ai momentului. Respingand violent orice idealizare, portretistica germana a epocii este o imagine dura si satirica pana la sarcasm a realitatii cenusii si lipsite de speranta, in opozitie cu optimismul fortat si petrecerile din fiecare seara. Distorsionand violent chipurile si siluetele, artistul isi transforma modelul intr-o oglinda a extremelor vremii : saracie si bogatie, stralucire si violenta, decadenta si banalitate.
Multi dintre artisti erau inca marcati de ororile razboiului, asa cum este cazul lui Max Beckmann, cu scenele sale ce surprind falsitatea vietii mondene, inca apasata de amintirea traumei. Critica sociala incepe sa fie tot mai bine reprezentata, ca in lucrarile lui George Grosz, cum este "Stalpii societatii" (1926), un atac acid la adresa politicienilor, preotilor, militarilor de cariera, indiferenti la distrugerea din fundal. Chiar daca subiectele erau contemporane, tineri artisti precum Otto Dix si Christian Schad au fost inspirati mai ales de maestrii picturii germane din secolul XVI, precum Durer, Holbein si Grunewald, oferind compozitii adesea grotesti si violente.
Dix a realizat in 1925 si un portret al celebrei pe atunci Anita Berber, o vedeta a vremii, disparuta ulterior din atentia publicului la fel de repede pe cat se facuse cunoscuta. Dansatoare, actrita, seducatoare, dependenta de narcotice, Berber a fost un simbol al exceselor, stralucirii si mizeriei Republicii de la Weimar. Expozitia este si prima ocazie de a prezenta in SUA o ampla selectie a nu mai putin de 50 de panza semnate de Otto Dix. |  |
Dar aceasta perioada de eliberare si experimentare, in care tinerii artisti au avut libertatea de a portretiza lumea pestrita a Germaniei, avea sa isi gaseasca sfarsitul odata cu ascensiunea la putere a nazismului, in 1933, majoritatea pictorilor preferand exilul sau renuntand, fortati de imprejurari, sa renunte la pictura.
Februarie 2007
