O expozitie de icoane pe lemn si sticla si arta naiva intitulata „Patimile si Invierea Mantuitorului in creatia populara contemporana" va fi deschisa in perioada 3-17 aprilie la Centrul National de Arta „Tinerimea Romana", strada Schitu Magureanu nr. 4, Bucuresti.
Expozitia cu vanzare va oferi publicului o selectie dintre cele mai valoroase lucrari ale unor cunoscuti creatori contemporani din Bucuresti si din tara, informeaza organizatorii, Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale.
Vor expune icoane pe lemn si pe sticla: Camelia Darie (Arges), Costel Bogatu, Stela Costache, Maria Maciuca, Corina si Alexandru Mihaescu, Liana-Cristina Pui, Elena Popescu (Bucuresti), Ina Diana Panamarciuc (Galati), Georgeta Maria Iuga, Maria-Elena Timis (Maramures), Acasandrei Gheorghe, Rita Aldea (Caras-Severin), un grup de elevi de la Scoala nr.1 din Chitila (Ilfov) s.a.
Pe simeze vor fi expuse, de asemenea, lucrari ale celor mai de seama artisti naivi contemporani: Nicolae Patru (Arges), Ioan Maric, Catinca Popescu, Valentina-Alexandra Portan (Bacau), Dumitru Stefanescu (Braila), Lucica si Gheorghe Ciobanu (Iasi), Mircea Cojocaru (Galati), Costel Iftinchi (Iasi), Paula Iacob (Vaslui), Denisa Mihaila, Mihai Vintila (Caras-Severin) s.a.
Expozitia va fi deschisa in perioada 3-17 aprilie 2007, de luni pana sambata, intre orele 10-18.