Bisericile Muzeului Taranului
Expozitie de fotografie
16 ianuarie – 16 februarie 2015
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Gura Humorului
Muzeul National al Taranului Roman si Primaria Gura Humorului organizeaza in perioada 16 ianuarie – 16 februarie 2015, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, expozitia de fotografie Bisericile Muzeului Taranului. Expozitia contine imagini mai putin cunoscute ale celor sase biserici din lemn care se afla in custodia Muzeul National al Taranului Roman.
Vernisajul va avea loc vineri, 16 ianuarie 2015, ora 17.00.
Participa:
Virgil Stefan NITULESCU, director general al MNTR,
Mircea TANCAU, autorul lucrarilor,
Mihai MARDARE, curator si director coordonator.
In cartea Horia Bernea – Cateva cuvinte despre muzeu, cantitati, materialitate si incrucisare. Irina Nicolau, Carmen Huluta – Dosar Sentimental, Irina Nicolau scria: „1991 si mai tarziu. Incepem sa salvam biserici vechi de lemn. La Mintia, Bejani, Grosii Noi, Troas, Julita, Lunca Motilor. Doua vor fi aduse la Bucuresti si expuse, cea de la Mintia, in sala Reculegere, cea de la Bejani, in curte. Celelalte patru, restaurate, pazite si ingrijite, vor fi conservate in situ. Premiera romaneasca. Evident, ideea a fost a lui Horia Bernea. Un umar a pus si doctorul Costina. Restul, adica tot greul, l-au dus Geta Rosu, Dan Stefanescu si oamenii lor, muzeografi, restauratori si conservatori. S-a muncit enorm. Proiectul avea o miza importanta. Horia spera ca si alte institutii – bugetare si nebugetare – ne vor urma exemplul, luand sub protectia lor biserici de lemn care meritau sa fie salvate. Nu ni s-a alaturat nimeni.”
Lucrare colectiva, adesea anonima, bisericile din lemn sunt o reflectare a conditiilor socio-economice si istorice, o convingatoare demonstratie de continuitate a unei vieti spirituale de veche traditie, un patrimoniu inestimabil pe plan national si universal. Acestea sunt documente de certa autenticitate, nu numai prin elementele infatisarii lor, ci si prin rolul pe care l-au indeplinit in viata romanilor, in special a transilvanenilor: tribuna nationala, scoala, asezamant de cultura si arta.
Datand din secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, pictura bisericilor de lemn apartinand zonei Aradului (Grosii Noi, Julita, Troas) si Hunedoarei (Lunca Motilor, Bejan), care fac obiectul acestei expozitii, este o elocventa marturie a maiestriei mesterilor tarani-zugravi. Desi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astazi se mai pastreaza doar scene din Ciclul Cristologic – Cina, Judecata si Batjocorirea Mantuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Rastignirea, Plangerea Mantuitorului si Invierea.
De asemenea, se pastreaza in cateva medalioane, momente din Geneza, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Oranta incadrata de arhangheli si ingeri, chipuri de prooroci si mucenite, in decor de arcade, Arhanghelii Mihail si Gavriil inconjurati de cete ingeresti.
Expozitia va putea fi vizitata la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina pana pe 16 februarie 2015, de marti pana duminica, intre orele 9 si 16.
Intrarea este libera.
Consultant stiintific: dr. Georgeta ROSU
Curator: Monica MORARIU
Fotografie: Mircea TANCAU
Comunicat