Organizata de Complexul Muzeal Arad cu sprijinul Estelei Velazco, expozitia va fi vizitata, la vernisajul care va avea loc joi, la ora 17, chiar de ambasadorul statului Peru, Excelenta Sa Elard Escala.
Expozitia de arta plastica este un eveniment inedit pentru Arad, aducand in fata iubitorilor de arta trecutul istoric si lumea plina de culoare a statului sud-american.
Evenimentul reuneste creatii semnate de trei artisti peruani: Americo Ccala Quispe, Juan Carlos Nanaque si Pascual Mogollon. Cu totii au expus, pana acum, in numeroase tari. Unul dintre artisti, Americo Ccala Quispe, s-a nascut chiar in orasul incasilor, Cusco, denumit odinioara centrul lumii.
Potrivit Adelinei Stoenescu, de la Departamentul de Relatii Publice al Complexului Muzeal Arad, operele ce vor fi expuse vor purta privitorii intr-o lume mistica, ascunsa in ceturile Anzilor. Expozitia va putea fi vizitata la etajul II al Muzeului de Arta Arad, din str. Gh. Popa 2-4.