Expozitia Mot a main. Imagine si scriitura in arta din Belgia" este un eveniment organizat in cadrul programului de cooperare intre Romania, Comunitatea franceza din Belgia si Regiunea valona.
Alaturi de lucrari de pictura, grafica si sculptura, expozitia reuneste carti, ilustrate, scrisori si obiecte din patrimoniul unor prestigioase muzee, colectii publice si particulare din Belgia, propunandu-si sa puna in scena legatura intre scriitura si pictura, caracteristica pentru arta belgiana de la sfarsitul secolului al XIX-lea pana in zilele noastre.
Expozitia se articuleaza in jurul a patru sectiuni care pun in evidenta atat transformarea textului in imagine, cat si a imaginii in text: O imagine literara, Cuvantul ca forma, Cuvantul gest si Textul concept.
Prima sectiune este dedicata simbolismului, la loc de cinste aflandu-se lucrarile a patru dintre figurile centrale ale curentului: Felicien Rops - pictor si desenator, Emile Verhaeren - scriitor, Maurice Maeterlinck - scriitor, George Minne - sculptor si desenator. Dialogul dintre scriitori si artisti ia forme variate, domeniul ilustratiei de carte ocupand un loc privilegiat.
A doua sectiune, dominata de personalitatile lui Rene Magritte si Paul Nouge, prezinta conceptia suprarealista asupra relatiei imagine-limbaj. In cadrul Suprarealismului, raportul cu limbajul evolueaza sub semnul subversiunii. Aceasta noua abordare se dezvaluie in picturile-cuvinte realizate de Magritte, dar si prin intermediul unor noi tehnici precum fotografia sau colajul.
A treia parte a expozitiei este consacrata miscarii COBRA (acronim de la Copenhaga - Bruxelles Amsterdam), ce reuneste tineri artisti ai unei generatii care isi propune sa depaseasca imobilitatea limbajului ca reprezentare. Lucrarile prezente in expozitie - apartinand unor artisti precum Pierre Alechinsky, Christian Dotremont, Serge Vandercam sau Joseph Noiret - ilustreaza intalnirea dintre pictura si scriitura. Multe opere sunt realizate in colaborare, la patru maini .
Expozitia continua cu opera lui Marcel Broodthaers - revelatoare pentru un demers artistic care sondeaza limitele limbajului. Lucrarile expuse evidentiaza preocuparea artistului pentru obiect ca prelungire a poemului.