"Expozitia este servita!", proiectul coordonat de Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania si finantat de Fondul Cultural National, invita adolescentii si muzeografii din muzeele bucurestene si ploiestene membre ale RNMR sa participe la primul proiect de dezvoltare a audientei muzeale care pune fata in fata o categorie specifica de public, tinerii intre 13 si 18 ani, cu organizatorii de expozitii. Proiectul consta in generarea unui forum care va dezbate aceasta legatura intre adolescenti si muzeu (care se va desfasura on line miercuri, 18 august intre orele 18 si 19.30) si un atelier pentru reprezentantii muzeelor din Bucuresti, membre ale RNMR, care se va desfasura in perioada 1-3 septembrie 2010.
Forumul in romana si engleza se va desfasura pe platforma theexhibitionisserved.spruz.com si va urmari identificarea celor mai bune metode de adaptare a muncii specifice muzeografului la nevoile adolescentilor, dar si selectarea participantilor din partea ambelor categorii in cadrul atelierului de lucru din septembrie. Pentru o inţelegere cat mai corecta a nevoilor vizitatorilor si a mecanismelor de relationare dintre activitatile unui muzeu si publicul-tinta, in cadrul atelierelor vor fi invitati reprezentanti ai publicului adolescent care vor participa activ in rezolvarea exercitiilor si in dezvoltarea proiectelor simulate. La atelier va participa si un specialist de tehnologii web pentru muzee, Rosanna Flouty, director stiintific pentru educatie in cadrul Muzeului de Arta Contemporana din Boston si fost coordonator educatie in Muzeul Guggenheim din New York. Selectia se va face pe baza intrebarilor propuse de organizatori pe platforma respectiva.
Ca majoritatea proiectelor RNMR, "Expozitia este servita!" este un proiect ambitios, care are ca obiectiv principal transformarea muzeele din Romania intr-un partener de incredere in relatia cu publicul sau.
Despre Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania
Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania, inca de la infiintarea sa din 2006, si-a orientat in mod prioritar activitatile si proiectele inspre dezvoltarea resurselor umane si valorificarea patrimoniului cultural.
RNMR a implementat si introdus pentru prima oara in comunitatea muzeala din Romania ideea de storytelling si teatru muzeal (Proiectul ShowMuz), tehnicile de investigare a vizitatorilor din muzee (Proiectul Muzeu Focus), abordarile integrate - management muzeal, marketing muzeal si programe educative (Proiect MATRA 2008-2010 prin intermediul caruia s-a realizat primul manual de management si educatie muzeala din tara).