In perioada 1-10 martie 2013, Galeria de arta Theodor Pallady din Iasi (Str. Lapusneanu, nr. 7-9) va gazdui expozitia de desen “Panoramic”, a artistilor Maria Gheorghita-Voicu si Andrei Morteci, informeaza culturainiasi.ro Vernisajul va avea loc vineri, 1 martie, de la ora 18,00, iar in deschidere va prezenta critical de arta Petru Bejan.
Panoramic este un proiect care se concentreaza pe studiul unei maniere de a privi lucrurile. Subiectul analizat in Panoramic este spatiul urban exterior ce descrie privelistea oferita de la fereastra dormitorului celor doi artisti. Proiectul a fost conceput ca o expunere narativa a unei panorame, punctata cu detalii animate, prin prezenta unor elemente pasagere care ilustreaza ritmul zonei pe orizontala, la nivelul acoperisului. Desenele urmeaza o logica simpla care incearca sa introduca in compozitie si sa cuprinda elementul temporal, a carui prezenta poate fi intuita in doua moduri: o data in urmele civilizatiei si in evolutia urbanismului, iar pe de alta parte in dispunerea semicirculara a lucrarilor in spatiul galeriei. Circuitul compozitional al ansamblului lucrarilor se concentreaza pe evolutia unui stol de ciori, intr-o viziune de tip cinematografic, desfasurata in clisee. Viteza desfasurarii este incetinita in unele locuri prin aducerea in prim plan a unor centre de interes reprezentate supradimensionat. Lucrurile se opresc in locul din care au pornit, implinind lectura circulara. (Maria Gheorghita Vornicu & Andrei Morteci).
I. C.
editor artline.ro