Orasele invizibile
Expozitie de pictura
12 - 30 noiembrie 2014, Sala Acvariu
Ambasada Republicii Slovenia in Romania si Muzeul National al Taranului Roman va invita la expozitia de pictura ORASELE INVIZIBILE, in cadrul careia este prezentata o selectie a celor mai reprezentative lucrari semnate de reputata artista plastica slovena Majda Skrinar.
Absolventa a Facultatii de Arhitectura si a Sectiei de Pictura din cadrul Academiei de Arte Plastice si Design din Ljubljana, Majda Skrinar s-a facut cunoscuta prin expozitiile personale si de grup organizate in galerii de renume din Isola, Piran, Koper, Ljubljana, New York, Pola, Nova Gorica, Venetia, Ljubljana, Maribor, Koper, Piran, Trieste, Regensburg, Medana, Lendava si Poreč.
Apreciatul filosof si consilier muzeal sloven Andrej Medved, bun cunoscator al operei picturale a artistei slovene, considera ca unicitatea acesteia se datoreaza, in primul rand, faptului ca „in cazul Majdei Skrinar, importanta este contopirea cu planeitatea: netezimea panzei si a peisajului inconfundabil, insufletit de coloritul suav si expresiv. Pulsatia trasaturii de penel si aplicarea culorilor nu sunt conditionate de formele pictate. Totul se imbina, se contopeste intr-o opera distincta, care este »deschisa« si »inteligibila« - fara a-si pierde, totusi, misterul”.
Evenimentul este sustinut de: Viator & Vektor Ro, Vipava 1894, Radenska, Vinakoper, Observator cultural.
Muzeul Taranului Roman