Modele de comportament in secolul al XVIII-lea
Vernisaj: joi, 4 decembrie 2014, orele 18.30
Durata: 5 decembrie 2014 - 19 aprilie 2015
Locul: Muzeul National de Arta al Romaniei, intrarea din strada Stirbei Voda nr. 1-3
Program de vizitare: miercuri - duminica, 10.00 - 18.00
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna
Tarif: intreg: 10 lei
Muzeul National de Arta al Romaniei prezinta expozita "Modele de comportament in secolul al XVIII-lea", deschisa in corpul Stirbei al MNAR. Curatorul expozitiei este Malina Contu, specialist in cadrul Biroului de Arta Europeana si Arte Decorative al MNAR.
Expozitia cuprinde o suta cinzeci si sapte de lucrari din patrimoniul Muzeului National de Arta al Romaniei, expuse pentru prima data si valorificate dintr-o perspectiva interdisciplinara, definitorie pentru perioada Iluminismului. Majoritatea gravuri, lucrarile sunt relevante pentru normele de conduita in spatiul public si domestic al secolului al XVIII-lea si, intr-o anumita masura, pentru contextul educational actual.
Aparitia si dezvoltarea spatiului public in Epoca Luminilor a generat o preocupare crescanda a moralistilor pentru modelele de comportament. Aceste idei au constituit dupa Revolutia franceza din anul 1789 baza sistemului de educatie francez, devenit un model pentru majoritatea programelor de invatamant.
in afara mesajului educational, adesea moralizator, lucrarile prezentate in expunere se disting si prin calitatea executiei, fiind reprezentative pentru epoca de inflorire a stampei, o perioada de maxim rafinament al tehnicii. Gravurile reflecta un interes crescut pentru arta si reproduc, in mare parte, picturi celebre ale unor mari artisti ai vremii, precum: Jean-Honoré Fragonard, François Boucher, Jean-Baptiste Le Prince, Jean-Baptiste Huet si William Hogarth.
Expozitia Modele de comportament in secolul al XVIII-lea este impartita in patru sectiuni: Educatia copilului, Modele de comportament social, Adolescenta si iubirea si Modelele culturale clasice. Primele trei sectiuni trateaza etapele esentiale ale educatiei - copilaria si adolescenta - din perspectiva raportului limitare-permisivitate, conform recomandarilor din manualele de comportament ale vremii (in special romanul pedagogic „Émile sau despre educatie” de Jean Jaques Rousseau). Ultima sectiune este dedicata modelelor literare clasice ale vremii, responsabile pentru formarea unor idei despre conduita.
Decemvrie 2014