Jurnalul National: Domnule Evtusenko, de ce ati ales Romania ca destinatie in periplul dumneavoastra european? Evgheni Evtusenko: Nu-mi spune "domnule", nu-mi place formula asta! Am ales Romania pentru ca a fost prima tara straina in care am ajuns dupa ce mi s-a permis sa ies din URSS, in mai 1960. Uniunea Sovietica era un stat inchis. Noua ne-a fost furata lumea intreaga.
De ce nu aveati voie sa iesiti din tara? Pentru ca eram perceput ca un individualist, un tip care nu inspira incredere, care vorbea lucruri neasteptate. Dupa moartea lui Stalin, am fost primul om care a spus: "Ma sufoca granitele, mie nu-mi convine sa nu vad Buenos Aires-ul si New York-ul, as vrea sa vorbesc cu toti din Londra, as vrea sa calatoresc dimineata prin Paris". Si deodata au inceput sa curga criticile, mi s-a spus ca trebuie sa cunosc si sa aplic filosofia marxist-leninista si apoi sa cer permisiunea sa calatoresc pentru a o raspandi. Din punctul meu de vedere, am indeplinit si depasit acest "plan", pentru ca, de la prima mea iesire, am fost in 94 de tari, unde mi-am recitat poeziile traduse in 72 de limbi. Primele poezii mi-au fost publicate inca din timpul lui Stalin, pe cand aveam 15 ani. La 19 ani mi-a aparut prima carte, iar la 22 de ani am devenit cel mai tanar membru al Uniunii Scriitorilor, cand deja tot poporul fredona cantecele mele, iar eu nu aveam pe nimeni, nici rude, nu am fost niciodata membru al Partidului Comunist. In schimb, aveam parte de cea mai mare dragoste cea a cititorilor mei. Unicul meu scop era acela de a rupe prin versurile mele "ingradirea" de fier. Si am fost primul care a reusit, fiind cel dintai cetatean care a plecat peste granita. Dupa ce, initial, mi-a fost respinsa cererea de a pleca din tara, m-am plans lui Stepan Sipaciov un poet, participant in primul razboi mondial si in revolutia din octombrie 1917, devenit ulterior presedintele Uniunii Scriitorilor din Moscova. Ei bine, dupa discutia cu el, brusc mi s-a aprobat plecarea. Dar secretul "razgandirii" autoritatilor l-am aflat dupa foarte multi ani. Se spune ca Sipaciov s-a dus la Comitetul Central, si-a scos carnetul de partid, l-a aruncat pe masa si a spus: "Nu pentru asta am facut revolutia, pentru ca voi sa furati generatiilor tinere intreaga lume. Ce faceti cu copiii nostri? De ce ei traiesc precum animalele in custi? Eu, in acest moment, las aici carnetul meu de membru si ies din partid". A doua zi am fost chemat si mi s-a zis: "Puteti pleca unde si cand doriti". Iar eu am spus ca vreau sa plec maine. A doua zi pleca un tren pe directia Moscova Bucuresti Sofia.
"Curcubeu" de bun venit
Care a fost ce-a dintai impresie despre Romania? Cand trenul a fluierat in Gara Iasi, mi-am spus: "Oare cum va fi primul om pe care-l voi vedea? Asa cum va arata el, asa trebuie sa arate omenirea". Ei bine, primul individ mi-a "scapat": era granicerul, pe care nu l-am zarit, pentru ca era ascuns in adapostul sau graniceresc. Dar peste calea ferata statea un copilas de vreo 6-7 anisori care... facea pipi. Iar mie mi s-a parut ca vad un curcubeu... Si am izbucnit in ras si mi-am spus: "Uite, asta este omenirea insasi!". Asa m-a "primit" Romania, iar eu mi-am reamintit intotdeauna cu bucurie "curcubeul", iar pe baietel nu l-am uitat niciodata. Din acel moment m-a cuprins o stare de bine si am realizat ca, la urma urmei, toti oamenii sunt egali. Pot spune ca lumea mi s-a deschis in Romania.
"Mi-a cazut Dej in cap"
Cand am ajuns la Iasi, am cunoscut o tanara. Dupa o plimbare prin oras, ne-am oprit sa mancam la o taverna. Auzindu-ma vorbind ruseste, ospatarul a incercat sa ma insele, dandu-mi mai putini bani ca rest la nota de plata. Eu i-am spus ca nu mi-a dat corect restul, el s-a facut ca nu ma intelege, dupa care a zambit si mi-a spus intr-o rusa curata: "Ei, baiete, tu nu ai sa te prapadesti asa usor. Oriunde vei calatori. Lasa-ma sa va fac cinste tie si prietenei tale". Din taverna am sfarsit cu amica mea intr-un hotel. In camera, pe un perete, atarna portretul lui Gheorghiu-Dej. Ne-am iubit noi ce ne-am iubit, pana cand, la un moment dat, a cazut Dej peste noi....
Prieten cu Nichita Stanescu
Trecand peste acest episod, vreau sa va mai spun ca la Iasi si Bucuresti mi-am intalnit vechi colegi romani cu care am studiat la Institutul "Gorki", iar mai tarziu l-am cunoscut pe minunatul poet Nichita Stanescu amandoi eram maximalisti si de cele mai multe ori ajungeam sa ne certam pe diverse teme. Desi eram foarte diferiti unul de celalalt, din punctul meu de vedere, Stanescu a fost un poet exceptional, de mare valoare. Acum, se pare ca drumul Moscova Bucuresti Sofia il parcurg invers: am fost in Italia, unde am primit prestigiosul premiu "Montale" (Librex Montale International n.n.), in Bulgaria am primit premiul "Hristo Botev". De altfel, anul acesta mi-a adus cadouri-surpriza. Unul dintre ele a fost invitatia de a reveni in Romania, unde mi se lanseaza in sfarsit o carte, pentru ca stiu ca aici am cititori multi si buni. Am mai fost invitat in Chile, unde voi primi cea mai inalta distinctie de stat pentru faptul ca in timpul regimului dictatorial poezia mea a ajutat poporul chilian iubitor de libertate.
DE EXCEPTIE Evgheni Evtusenko s-a nascut in 1933, intr-un orasel din Siberia Zima. Inclinatia pentru poezie i-a fost cultivata de tatal sau. Prima poezie i-a aparut (1949) din convingerea redactorului ca, prin publicarea ei, insusi Evtusenko se va convinge de proasta ei calitate. Dar succesul nu l-a ocolit. In anii 60, operele lui au atins tiraje-record de 100.000 de exemplare. La una dintre seratele sale literare (1957), Evtusenko a reusit sa stranga 35.000 de cititori. Declara ca este indragostit de America, unde i-au aparut 18 carti, iar universitatile din Oklahoma, Queens si New York l-au invitat sa predea literatura si cinematografie rusa. SUCCES Dupa o munca titanica in care a tradus alaturi de Nadia Brunstein peste 50 de poezii in doar cateva luni, prozatorul, poetul si dramaturgul Stefan Dimitriu (foto) isi vede efortul incununat de succes. "Mierea tarzie" este prima antologie de poezii ale poetului Evgheni Evtusenko. Intrebat de ce o carte semnata de Evtusenko abia acum in Romania, Stefan Dimitriu ne-a raspuns: "Primele doua poezii ale lui Evtusenko au fost traduse in romaneste tot de mine, in colaborare cu buna mea prietena Nadia Brunstein , si publicate in revista Tribuna. Dupa 40 de ani, am descoperit printre notitele mele poezia "Amintirea Annei Ahmatova", fapt ce mi-a reaprins dragostea pentru Evtusenko. Am luat legatura cu Nadia Brunstein si astfel s-a nascut ideea unei carti in romaneste a poetului rus". Material realizat cu sprijinul Editurii CDPress
