Dupa regizori, actori, teatre, pe lista castigatorilor premiului de excelenta al UNITER se va adauga anul acesta numele unui festival. Membrii Senatului institutiei au decis ca premiul sa fie acordat in 2007 Festivalului International "Shakespeare", aflat anul trecut la cea de-a cincea editie. In 2006, festivalul, care a adunat alaturi de spectacole romanesti si productii ale unor nume celebre pe plan international, ca Declan Donnellan sau Oskaras Korshunovas, nu s-a mai desfasurat doar la Craiova, ci si la Bucuresti. Regizorul Lucian Giurchescu, actorii Valeria Seciu si Csiky Andras, scenografii Radu si Miruna Boruzescu si criticul Doina Modola vor primi la gala Uniter din aprilie cate un premiu pentru intreaga activitate.
Pe baza propunerilor venite de la teatre si a celor facute chiar de ei, cei 17 membri ai senatului UNITER, prezenti la sedinta de luni, dintr-un total de 19, au decis si cui i se vor acorda anul acesta premiile speciale. Directorul Teatrului Ion Creanga, Cornel Todea, va primi o distinctie pentru teatrul de copii, in timp ce scenografa Ella Conovici va fi recompensata pentru activitatea sa in teatrele de papusi. Mircea Crisan va fi premiat pentru teatru de revista, Gabriel Mosoianu pentru circ, Vasile Sirli pentru muzica de teatru si Razvan Mazilu pentru coregrafie. (R.B.)