"Suntem indignati. Daca nu va fi o condamnare, vom putea spune ca aici antisemitismul prospera si este intretinut", a declarat Moisis Constantinis, presedintele Consiliului central evreiesc al Greciei (Kis).
Procesul, care se reia la 3 decembrie dupa o prima audiere, la 11 noiembrie, il vizeaza pe un militant neonazist, avocatul Constantin Plevris, dat in judecata pentru incitare la ura si violenta rasiala prin intermediul unei carti aparute in 2006, cu titlul "Evreii, intregul adevar".
Lucrarea, vanduta cu 69 de euro exemplarul si care urmeaza sa fie reeditata, imbina in aproape 1.400 de pagini negarea Holocaustului cu apologia nazistilor si amenintari la adresa evreilor, calificati drept "suboameni" si "inamici mortali".
Intr-o tara in care literatura antisemita circula liber si unde posturile de televiziune private sunt deschise fata de Plevris si de prietenii lui politici, Kis, care este parte civila in proces, nu poate decat sa salute inceperea urmaririi penale.
Este vorba despre primul proces de acest tip demarat la initiativa Parchetului, chiar daca a fost necesar, in acest scop, un semnal din partea Observatorului grec al acordurile Helsinki (Epse), un ONG pentru apararea drepturilor minoritatilor.
Atitudinea Parchetului si a presedintelui tribunalului in timpul primei audieri a provocat consternare in randul comunitatii evreilor.
Potrivit unui raport al dezbaterilor stabilit de mai multi militanti antinazisti prezenti la proces, procurorul a considerat ca lucrarea este "stiintifica".
El a spus despre apologia facuta Noptii de Cristal ca a reiesit dintr-un stil de scriere "prea viu". "De ce sa i se retraga lui Plevris dreptul de a scrie ca Hitler a procedat bine?", se intreaba magistratul.
"In oricare alta tara europeana asemenea afirmatii ar fi trimis procurorul sub incidenta unei proceduri disciplinare. Ar fi timpul ca si Grecia sa aplice legislatia europeana antirasista", a declarat Panayote Dimitras, reprezentantul Epse.
Cu exceptia unor articole de presa, aceste derive nu suscita nicio reactie din partea politicienilor, in pofida somatiilor Kis la adresa tuturor partidelor si solicitarii unei intalniri cu ministrul justitiei, care a ramas fara raspuns.
Comunitatea evreilor din Grecia este formata din circa 6.000 de persoane, din acestia 50.000 de evrei au fost ucisi in timpul ocupatiei naziste.