Muzica din Botiza
Emeric Imre "Ne intereseaza foarte mult sa putem merge mai departe asa, mai ales ca tot ce se promoveaza la Bucuresti este conditionat de bani, frumusete fizica si prezenta scenica."Anul acesta vor avea loc pe scena din Autograf sute de concerte, dupa cum promite cunoscutul folkist Emeric Imre, unul din managerii localului. Primul din ele are loc chiar in aceasta seara, de la ora 20, si il va avea ca invitat pe Octavian Bud, cunoscut mai ales pentru piesele „Niciodata“, „Cintecul cosasului“ sau „Cintec pentru libertate“. In serile de vineri si simbata vor continua petrecerile cu muzica veche, iar la seara traditionala de rock de luni vor cinta ca invitati componentii formatiei Truda. In serile de marti, pe tot parcursul anului 2008 vor avea loc petrecerile cu muzica traditionala din Maramures, alternate cu cele cu muzica ungureasca. Marti, 15 ianuarie, de la ora 21, sint asteptati sa cinte pentru comunitatea moroseneasca din Cluj-Napoca fratii Birsan din Botiza.
„Vor mai fi si altii“
Urmatoarele seri de joi ii vor avea ca protagonisti pe folkistii Emilian Onciu, cunoscut prin melodii ca „Lacrimi pentru tatal invins“, „Buna Dimineata“ sau „Sa ne iubim pe Tarmul Marii Negre“, respectiv Cristian Buica, interpretul pieselor „Vine toamna pe pamint“, „Romanta de cintat in permisie“ si „Destin cind vine toamna“, ambii de la faimosul Cenaclu Flacara. „Vor mai fi, cu siguranta, si alti artisti care vor cinta in Autograf, ne gindim sa valorificam mai mult chiar si serile de rock. Dintre folkisti, ne gindim la Ducu Bertzi, Gheoghe Gheorghiu, Florin Chilian, Alexandru Andries, precum si la cei care nu au fost inca la noi“, a precizat Imre.
Nu vor fi lasate la o parte nici proiectele de stand-up comedy, demarate in cursul anului trecut in Autograf, pe care oficialii clubului le-au programat pentru serile de duminica. La sfirsitul acestei saptamini va sustine un asemenea show artistul Mihai Lazar, „din vechea garda de la Casa Armatei“, dupa cum precizeaza Emeric Imre. Continua si cursurile de salsa, desfasurate in serile de miercuri, astfel ca de acum clubul are un program bine stabilit pentru fiecare seara a saptaminii. Pe linga aceasta, mai sint avute in vedere evenimente cu protagonisti ca Mircea Dinescu sau Adrian Porumbescu, expozitii de pictura, iar in 24 ianuarie va avea loc lansarea unui album de fotografii cu tematica speologica. Pentru sezonul de vara, se pregateste inca de pe acum un program special la terasa, mai elaborat decit cel din vara lui 2007, cu orchestra. „Ne-am propus sa reinviem traditionala boema clujeana, asa ca se va cinta live si la vioara pe tot parcursul verii“, mai spune folkistul. Se va continua, de asemenea, si editarea revistei omonime, care apare lunar, reflecta activitatea localului si se distribuie gratuit. Clubul Autograf a implinit in toamna anului trecut un an de la infiintare. Evenimentul a fost marcat printr-o seara aniversara in care a cintat Florin Chilian.