* In ordine cronologica, primul festival de care se vor bucura brailenii va fi "George Grigoriu". In perioada 16 - 18 mai, se vor infrunta cele mai bune voci de muzica atit din Romania, cit si din Europa. Organizatorii festivalului, Centrul de Creatie si Consiliul Judetean, au spus ca bugetul evenimentului va fi, probabil, cam acelasi de anul trecut, aproximativ 190.000 de lei, din care 70.000 de lei au fost sponsorizari. Din septembrie 2007 regulamentul este promovat in Europa, iar din 15 ianuarie va fi promovat si in Romania.
* In iulie, la Braila se va desfasura o noua editie a Master Classes oferit de soprana Mariana Nicolesco. Timp de zece zile, cele mai bune voci ale muzicii lirice din tara si lume se vor perfectiona sub supravegherea si indrumarea Marianei Nicolesco. La final acestia vor oferi un spectacol brailenilor iubitori ai muzicii lirice. Din punct de vedere financiar evenimentul va fi sustinut de Primaria Braila si de sponsori.
* La inceputul lunii august, este planificata cea de-a doua editie a Festivalului International de Muzica Populara "Cintecul de dragoste de-a lungul Dunarii". Concursul se va dezvolta si vor fi invitati participanti din localitatile aflate de-a lungul Dunarii de la izvoare pina la varsare. Directorul Centrului de Creatie, Maria Puscaciu, a spus ca anul acesta va incerca sa obtina finantare europeana pentru eveniment, avind in vedere ca 2008 este anul multiculturalitatii si s-au deschis linii de finantare pentru proiecte multiculturale. Anul trecut festivalul a avut un buget de 90.000 de lei. Deja Centrul de Creatie este in cautare de parteneri europeni pentru realizarea acestui proiect. In organizarea acestui festival se va implica si Consiliul Judetean.
* In luna septembrie, in perioada 9 - 17, se va derula cea de-a III-a editie a Festivalul de teatru "Zile si nopti de teatru european la Braila". Noutatea acestui an va fi organizarea de spectacole in spatii neconventionale, in aer liber. Spectacolele clasice se vor juca in sala Mare, vor fi prezentate si spectacole pentru sala Studio, dar si spectacole in Clubul festivalului. Bugetul evenimentului a fost previzionat la aproximativ 250.000 de lei. Sustinerea financiara insa nu va apartine doar Primariei Braila. Evenimentul este sprijinit financiar si de Ministerul Culturii, UNITER si alti sponsori, ca la fiecare editie. Organizarea va fi realizata impreuna cu Primaria Braila si cu Asociatia Culturala pentru Teatru, infiintata la sfirsitul anului 2007 pentru sustinerea mai multor obiective: Programul "Terapia prin teatru", Festivalul "Zile si nopti de teatru european la Braila" si sprijinirea creatorilor de teatru.