mai mari actori romani.
Jurnalul National: La ce sa ne-asteptam de la "Ticalosii"?
Serban Marinescu: Toata lumea spune ca-i un film politic. Nu-i un film politic! Mecanismul nefericit, in care banii fac politica si politica face banii, e valabil peste tot acolo unde functioneaza economia de piata, numai ca sunt diferente fundamentale. La noi, lucrurile nu-s asezate. Cateodata, ai senzatia ca tranzitia asta nu se mai termina. Ce-i mai trist e ca generatia care vine in locul alteia poarta-n spate avatarurile celeilalte. Filmul meu este o poveste despre politica, subliniez.
Din filmografia dvs. m-as opri la "Moara lui Califar" si la "Cel mai iubit dintre pamanteni", ca sa dau doar doua exemple care releva apetenta dvs. pentru literatura. In acest context ati facut filmul "Ticalosii" dupa cartea lui Dinu Sararu, "Ciocoii noi cu bodyguard", pentru ca vi s-a parut buna sau l-ati fi putut realiza si fara o carte dupa care sa faceti scenariul?
Mi-a placut cartea, meritul e al autorului! Categoric, n-as fi putut face filmul daca nu exista aceasta carte. Daca fac o insiruire netendentioasa a autorilor dupa care am facut filme, o sa vedeti ca unii sunt controversati, altii-s acuzati de o parte sau de alta. Primul e Gala Galaction, al doilea e Eugen Barbu, al treilea e Camil Petrescu, apoi Marin Preda, al cincilea ar fi Dinu Sararu. Ce vreau sa spun e ca eu n-am facut ecranizari dupa operele lor. Nu ma pricep la asta, nu sunt scenarist. Eu am creat personaje din personaje, le-am esentializat. Filmele mele sunt adaptari cinematografice. Sunt lecturile mele ale acelor carti. Mi-am asumat lectura lor. Cartea asta a trezit admiratia unora si valuri de nemultumiri din partea altora. Fiecare citeste cartea-n felul lui si ar vrea sa vada filmul cartii pe care a citit-o el. "Ticalosii" n-ar fi putut sa existe fara "Ciocoii noi cu bodyguard", pentru ca, dupa stiinta mea, e primul si singurul roman politic scris dupa 90. Are o mare calitate: creeaza personaje. Am plecat de la ele si-am fugit in realitate. E foarte adevarat ca romanul e o satira. Filmul nu e o satira. Romanul are chei. Filmul meu nu e o satira si nu-i politic.
Dar cum ati defini filmul dvs.? Satira nu, comedie nu, drama nu
E film! Si atat. Are elemente satirice prin natura personajelor. Are si umor. E o lume, asa cum e ea, cu de toate. E un film de personaje, de care sunt absolut fascinat. Le vedem toata ziua la televizor, in fotografii, citim despre ele in ziare. Ne populeaza viata. A trebuit, eu, autor, sa povestesc despre ele asa cum le vad. Si cu asta trebuie sa-mi inchid obsesiile sociale din zona asta si sa ma indrept spre cu totul alte povesti. Dar filmul asta mi-a mai oferit o mare bucurie: sansa intalnirii cu actorii mei pe care-i iubesc, cu care am mai lucrat si pe care-i iubesc. Sper sa fie o bucurie si pentru public reintalnirea cu Stefan Iordache, Dorel Visan, Gheorghe Dinica, Mircea Albulescu, Horatiu Malaele, Mircea Diaconu.
Fermentul care
da gust povestii
Spuneti ca v-ati inspirat din cartea lui Sararu, ca personajele-s decupate din realitate, ca actorii sunt unii dintre cei mai buni pe care i-am avut vreodata. Filmul n-ar fi putut fi considerat un documentar?
Ba da, ma bucura asta, pentru ca mi-am dorit acest lucru. E un compliment, fiindca asta inseamna o nota de realism pe care o dau personajele in raport cu lumea din presa, cu televiziunile care ne bombardeaza permanent cu o anumita dinamica venita dinlauntrul vietii noastre de teleasti. Generice si formatori de opinie incep sa faca parte din viata noastra si, integrati in poveste, aduc un ferment care da gust povestii. Am simtit nevoia sa fac asta si-am facut-o cu toata inima.de Claudia Daboveanu
