Intr-un spectacol de proportii, azi, la ora 18.30, va incepe un concert simfonic vocal sustinut de corul pregatit de Stelian Olariu. Vor iesi la rampa si importanti solisti ai Operei Romane: Felicia Filip, Mihaela Stanciu, Iordache Basalic, Valentin Racoveanu, care vor fi condusi de dirijorul Iurie Florea. Programul va cuprinde suita simfonica 'Peer Gynt' de Edvard Grieg si 'Carmina Burana' de Carl Orff. Un element surprinzator il va constitui prezenta actorului Florin Piersic senior, care, la prima sa colaborare cu Opera Nationala din Bucuresti, va citi fragmente din piesa 'Peer Gynt' de Henrik Ibsen. Scenografia spectacolului este semnata de Adriana Urmuzescu. Pentru 'Peer Gynt', ea a realizat o scenografie ce evoca poezia fiordurilor si a spatiului scandinav, iar pentru 'Carmina Burana' a incercat sa recreeze atmosfera Evului Mediu catolic.
Gabriela Lupu