Vineri, 19 august, de la ora 13.05, Radio România Muzical a programat emisiunea-maraton de patru ore “George Enescu 135”. Multiplele fațete ale personalității lui George Enescu sunt puse în lumină: în primul rând, compozitorul, și astăzi considerat cel mai important creator român, autor nu numai al celebrelor rapsodii, dar și al Simfoniei a III-a, reconsiderată în prezent drept unul dintre opusurile fundamentale ale începutului de secol XX.
Sunt puține personalitățile din istorie care au excelat în fiecare domeniu pe care l-au abordat, așa cum a fost George Enescu, providențialul compozitor din cultura română, dar și unul dintre marii violoniști ai timpului său, la nivel mondial. Partita a II-a de Bach într-o înregistrare remasterizată vorbește despre acel George Enescu cu renume pe întregul mapamond.
Poate mai puțin este cunoscut în ipostaza de pianist, însă contemporanii lui vorbeau despre redutabilul pianist George Enescu, pe care-l putem descoperi în înregistrarea celor 7 cântece de Clement Marot, înregistrate de George Enescu alături de soprana Sophie Wyss.
Enescu-dirijorul: o altă fațetă a personalității enesciene, pusă în lumină de înregistrarea uneia dintre lucrările importante semnate de Enescu, Dixtuorul op.14, document de arhivă în care Enescu apare la pupitrul unui ansamblu alcătuit din membri ai Orchestrei Radiodifuziunii Franceze.
Dincolo de sunete, ne amintim de excepționalul pedagog George Enescu, cel care a format mai mulți violoniști de calibru, cel mai important fiind, așa cum se știe, Yehudi Menuhin; ne amintim și de fondatorul unei școli creatoare românești, nu numai prin lucrările pe care le-a scris și le-a interpretat, ci prin gesturile sale dincolo de muzică: George Enescu a instituit premii de compoziție pe care le finanța personal, a avut o contribuție decisivă la crearea unei uniuni a compozitorilor români, a cântat în tranșee pentru soldații români care luptau în primul război mondial, a dirijat spectacolul inaugural de la Opera Română din București.
Tușe dintr-un portret al unuia dintre oamenii providențiali ai culturii române: George Enescu 135 la Radio România Muzical, vineri, 19 august, de la ora 13.05. Realizator: Veronica Zbarcea.
Cristina Comandasu
Radio România Muzical
August 2016