Evenimentul se desfasoara in ziua de miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 16:00 la Palatul Suțu (Bd. I.C. Bratianu nr. 2), cu participarea Dr. Catalin D. Constantin, Universitatea Bucuresti, Dr. Ioan Cristescu, Manager al Muzeului Național al Literaturii Romane, Prof. dr. arh. Tomnita Florescu, Viceprimar al Capitalei, Cristina Popescu, Director General Romfilatelia, si Dr. Adrian Majuru, Manager al Muzeului Municipiului Bucuresti.
Continuand seria emisiunilor de marci postale aniversare dedicate orasului Bucuresti, Romfilatelia a introdus in circulatie in luna septembrie a.c., emisiunea 155 de ANI, BUCURESTI, CAPITALA ROMANIEI. Aceasta este alcatuita dintr-un timbru si o colita dantelata.
Timbrul emisiunii, avand valoarea nominala de 8 lei, infatiseaza cladirea Universitatii la 1938 si statuia lui Ion Heliade Radulescu, personalitate marcanta a orasului Bucuresti, scriitor, filolog si om politic roman, membru fondator al Academiei Romane si primul sau presedinte, despre care George Calinescu spunea ca „este a doua mare personalitate a literaturii romane, dupa Dimitrie Cantemir”.
Colita emisiunii, avand valorea nominala de 16 lei, ilustreaza portretul lui Alexandru Ioan Cuza. in timpul domniei sale, la data de 24 ianuarie 1862, Bucurestii au devenit, in mod oficial, Capitala Principatelor Unite Romane. Domnitorul este vazut din semiprofil, purtand Constitutia in mana. in planul secund este reprezentat un interior de palat, cu colonete si accesorii de epoca. Medalionul, cu figurine antropomorfe, in numar de 4, reprezinta femei si barbati in portul specific sec. XIX si Coroana cu simbolul heraldic al Principatelor Unite. Pe linia mediana a colitei (stanga si dreapta) sunt reprezentate pecetea orasului Bucuresti la 1862, respectiv stema actuala.
Stabilirea statutului de capitala a Principatelor Unite pentru Bucuresti reprezinta un moment de importanța deosebita pentru proiectul Romaniei moderne si ofera premisele favorabile infaptuirii Romaniei Mari, in 1918.
Eveniment organizat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Muzeul Municipiului Bucuresti