'Nicicind nu am fost un tradator, un necredincios, un tulburator al tarii si neamului meu. Cindva, cind patimile politice se vor atenua, realitatea va aparea in tot adevarul ei'. In 1958, dupa 10 ani de carcera grea, contraamiralul Horia Macelariu, transferat de la Aiud la Rimnicu Sarat, se adresa cu aceste cuvinte directorului general al penitenciarelor. Profetia sa avea sa se implineasca abia peste mai bine de trei decenii. Cit de bine a reusit planul de distrugere a elitei militare, pus in scena sub supravegherea atenta a Kremlinului, a surprins pina si pe unul dintre artizanii ei, Petru Groza. In procente, 'crima aproape perfecta' s-a exprimat prin inlaturarea a peste 95% dintre ofiterii care formau corpul de comanda al Armatei Romane la sfirsitul razboiului, in doar zece ani.
De la 20.000 la 700 de ofiteri
Potrivit unei statistici oficiale privind structura Armatei Romane la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, mai exact pe 25 octombrie 1944, din totalul celor 454.972 de persoane, 19.462 erau ofiteri activi, arata istoricul Alexandru Dutu. Acestia reprezentau intregul corp de comanda, de la sublocotenenti ca sefi de plutoane pina la seful Marelui Stat Major General. Unii dintre ei fusesera ofiteri in rezerva, mobilizati in timpul razboiului si care, in mod firesc, trebuiau sa se intoarca la vatra ca urmare a trecerii la starea de pace. Majoritatea ofiterilor au fost insa inlaturati pe criterii politice, bine ascunse sub motive dintre cele mai diverse si absurde, cum ar fi oportunismul sau necinstea. Potrivit Tratatului de pace din februarie 1947, efectivele au fost reduse la 138.000, dintre care, asa cum se consemneaza intr-o statistica din 1948, aproximativ 8.000 erau ofiteri. In 1951, ca urmare a unei reuniuni a ministrilor Apararii si prim-secretarilor, convocata de Stalin la Moscova, s-a impus din nou cresterea efectivelor in vederea pregatirii unui eventual razboi impotriva tarilor occidentale. In Romania, cresterea a fost de pina la 300.000 de persoane, dintre care 35.000 erau ofiteri. Paralel cu aceasta redimensionare a Armatei, a continuat insa epurarea vechilor ofiteri. Conform unei statistici solicitate de Emil Bodnaras inaintea celui de-al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Roman, dintre ofiterii vechii armate mai ramasesera in 1955 doar 9,08%, adica in jur de 700.
'Din totalul de 35.000, acestia reprezentau o picatura intr-un ocean. Singura structura in care procentul ofiterilor vechi era invers era Academia Militara', explica istoricul Florin Sperlea, redactor-sef al revistei 'Document', editata de Serviciul Istoric al Armatei, si autorul unei teze de doctorat pe tema sovietizarii Armatei Romane. Profesorii au fost pastrati in virtutea experientei lor didactice, pentru a le exploata experienta in formarea nou-venitilor.
100 de generali, aruncati in inchisori
Elita militara, reprezentata in viziunea istoricilor de cei care detineau functiile de sef al Marelui Stat Major General, comandanti de armata, comandanti de corpuri de armata si comandanti de divizii si regimente, a fost in prim-planul epurarilor. Doar dintre generali, peste 100 au fost aruncati in inchisoare, dintre care 40 si-au gasit acolo sfirsitul. Arestati sau retinuti la domiciliu, acestia au fost invinuiti pentru faptul ca au facut parte din guvernul antonescian sau comandasera mari unitati in razboiul antibolsevic. La sfirsitul lunii martie 1946, intr-o singura saptamina au fost trecuti in rezerva sau in retragere 46 de generali si peste 400 de ofiteri superiori. Epurarea trebuia facuta rapid, iar unul dintre cei care au militat fervent pentru asta a fost chiar Petru Groza. In momentul in care s-a prezentat lista 'marilor criminali de razboi' in Consiliul de Ministri, acesta a anihilat orice tentativa de nuantare a judecatii. 'Avem de-a face cu un proces politic... Eu nu vreau sa ajung la un proces de felul celui de la Nurnberg, interminabil... Procesul isi va urma cursul sau repede. Vom merge la pedepse asa cum va hotari Tribunalul Poporului si imediat vom pasi la judecarea celui de-al doilea lot. Cel de-al doilea lot va trebui sa cuprinda pe toti fostii ministri. (...) Nu facem discriminare. Noi sintem organ politic'. Sub imperiul 'psihozei razbunarilor', dupa cum singur a numit-o, Petru Groza a fost insa nevoit sa dea el insusi inapoi in 1947, dupa incercarea esuata de a proba vinovatia generalului Gheorghe Stavrescu. 'Sa fim obiectivi. Exista o tendinta de razbunare. Trebuie schimbata aceasta mentalitate. Au trecut trei ani. S-a incheiat pacea. Lucrurile de multe ori se mai si uita. Desigur, sint crime concrete care nu se pot uita. Dar si acelea se pot prescrie. Toate codurile din lume prevad aceasta prescriere', recunostea Petru Groza. Discursul a ramas insa fara efect. Generalul Stavrescu s-a stins la Aiud, in 1951.
Informatorii din Armata
Unul dintre instrumentele folosite in epurarea elitelor militare si formarea asa-zisei 'armate populare' a fost Directia Superioara pentru Educatie, Cultura si Propaganda (ECP). Ea a fost infiintata in 1945 in cadrul ministerului si extinsa apoi pina la nivelurile inferioare ale Armatei. Astfel, in fiecare companie, de exemplu, era un ofiter politic care lunar facea un raport in care semnala manifestarile ostile fata de guvernul Petru Groza, precum si pe cele pozitive. 'Militarii vorbeau la popota unii cu altii si prin opiniile exprimate devenea clar cine e dezirabil si cine nu', spune istoricul Florin Sperlea.
Mariti lista noastra
Lista cu numele victimelor elitei militare distrusa de comunism prezentata de ziarul nostru este una minima. Cei care detin date si nume suplimentare sint invitati sa le trimita la adresa: victime_comunism@cotidianul.ro
Vechii generali, inlocuiti cu analfabeti
Pe masura decimarii elitei militare, fostii ofiteri au fost inlocuiti cu oameni fideli Partidului. Ofiteri cu patru clase si un an de scoala militara.
Valter Roman, care a fost printre primii 'teoreticieni' ai sovietizarii Armatei Romane, scria intr-o lucrare publicata in 1948 ca schimbarea structurii sociale a efectivelor trebuie facuta prin recrutarea ostasilor 'din rindurile clasei muncitoare, ale taranimii muncitoare si intelectualitatii progresiste'. Aceasta, fireste, paralel cu 'lichidarea ramasitelor care reprezinta interesele burgheziei'. Valter Roman insusi a fost silit sa paraseasca Armata in 1950, cind s-a decis excluderea celor care luptasera in 'Brigazile internationale' si in Rezistenta Franceza. Cu alte cuvinte, cei care nu aderau la noul sistem politic erau inlaturati cu prioritate. Intr-o a doua faza operau restul de criterii, cum ar fi originea sociala, astfel ca in final doar citeva sute de ofiteri au mai fost pastrati din vechea armata. Generali scoliti pe la cele mai prestigioase scoli militare europene au fost fie bagati la inchisoare, fie, in cel mai fericit caz, trecuti 'in rindul cadrelor disponibile' pentru a face loc oamenilor noului regim.
De la scoala primara, direct la Academia Militara
Pregatirea acestora arata un tablou sumbru al noii Armate. Potrivit unei statistici, arata istoricul Florin Sperlea, 60% dintre ofiterii activi in anul 1955 urmasera doar patru clase primare. 'Cu dispensa, se putea intra si cu mai putin la o scoala militara', explica acesta. Scoala militara care se redusese la un an. Asta dupa ce in perioada interbelica studiile militare erau de trei ani, urmati de unul de practica si inca unul de specializare. Pentru comunisti acestea erau insa detalii. Pentru a acoperi posturile ramase libere in urma epurarilor, numarul scolilor militare s-a marit, de la 11 la 26, inca din 1948. 'Corpul de cadre a ajuns in final dupa chipul si asemanarea Partidului', arata Sperlea.
Mirela Corlatan
